Operaţiunile de amplasare a conductelor pe fundul Mării Negre pentru construcţia gazoductului SouthStream vor începe în luna noiembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al South Stream Transport, Jasper Jansen, pentru agenţia de presă bulgară BTA, scrie Mediafax. Jansen a precizat că lucrările de amplasare a conductelor vor începe dinspre Rusia.
Totodată, Michael Sasse, directorul Departamentului de comunicare al companiei petroliere Wintershall din Germania, a declarat că acest segment al gazoductului va fi construit fără dificultăţi pentru că se află în apele internaţionale.
Wintershall Holding din Germania este unul dintre acţionarii South Stream, alături de Gazprom, grupul italian Eni şi EDF din Franţa.
„Noi credem că până la momentul în care conductele sunt amplasate pe fundul mării, problema pe care o întâmpinăm cu partea proiectului care se desfăşoară pe uscat va fi rezolvată“, a adăugat Sasse, făcând referire la decizia din august a Bulgariei de a sista construcţia gazoductului.
El crede că situaţia se va rezolva în urma consultărilor din cadrul Uniunii Europene.
Proiectul gazoductul South Stream presupune transportul de gaze naturale din Rusia, pe sub Marea Neagră, către ţările din sudul şi centrul Europei.
Proiectul a fost suspendat în momentul în care Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acordurile bilaterale pe care Rusia le are cu ţările prin care urmează să treacă gazoductul, printre care Austria, Bulgaria, Ungaria şi Slovenia.
Comisia a apreciat că aceste înţelegeri încalcă legislaţia Uniunii Europene, care stipulează că gazoductele nu pot aparţine companiilor care se ocupă cu extracţia gazelor naturale. În acest caz, proiectul este condus de către gigantul rus Gazprom şi grupul energetic italian Eni.