Pentru a doua zi la rând, moneda rusească a atins, vineri, un nou minim record în raport cu dolarul american, afectată de înăsprirea sancţiunilor europene şi americane care vizează în special sectorul petrolier, vital pentru economia Rusiei, aflată în pragul recesiunii, scrie Agerpres. La scurt timp de la debutul tranzacţiilor la bursa de la Moscova, dolarul american a urcat până la un nou nivel record de 37,72 de ruble, depăşind precedentul record de 37,51 ruble înregistrat joi. Rubla s-a depreciat şi în raport cu moneda euro, până la valoarea de 48,74 ruble, dar rămâne sub nivelul înregistrat în primăvară.
De asemenea, principalii indici ai bursei de la Moscova înregistrau scăderi. Indicele Micex era în scădere cu 0,10%, iar indicele RTS era în scădere cu 0,51%.
Analiştii de la VTB Capital au explicat această scădere a rublei ruseşti prin înăsprirea sancţiunilor occidentale, dar şi prin scăderea cotaţiei barilului de petrol, care la Londra a atins cea mai scăzută valoare din luna aprilie 2013. Ieftinirea petrolului afectează moneda rusească deoarece hidrocarburile reprezintă două treimi din exporturile Rusiei şi asigură majoritatea veniturilor la buget.
Vineri, au intrat în vigoare un nou set de sancţiuni europene care vizează companiile petroliere, de apărare şi băncile ruseşti. Cele 28 de guverne din UE au căzut de acord să restrângă accesul companiilor ruseşti la pieţele de capital. Firmele petroliere ruseşti Rosneft şi Transneft, dar şi producătorul de gaze naturale Gazprom, vor fi afectate de noile sancţiuni. De asemenea, alte 24 de personalităţi ruseşti şi ucrainene au fost incluse pe lista persoanelor cu interdicţie de călătorie în UE.
Simultan, preşedintele american Barack Obama a anunţat, joi, instituirea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, în sectoarele financiar, energetic şi în cel al apărării, ca răspuns la „actele ilegale“ ale Moscovei în Ucraina.
Sancţiunile introduse deja de Uniunea Europeană şi SUA au provocat o fugă masivă a capitalurilor şi au agravat starea economiei ruseşti, aflată în prag de recesiune. În reacţie, Moscova a decretat un embargou pentru majoritatea produselor alimentare provenite din ţările care au introdus sancţiuni, ceea ce a provocat o creştere semnificativă a inflaţiei în Rusia.