Porsche România, importator al mărcii Volkswagen, a notificat autorităţile despre rechemarea în service a două modele, Tiguan, CC şi Sharan, pentru o defecţiune a airbagurilor care poate conduce la nefuncţionarea acestora, inclusiv umflarea lor din senin.

 

Proprietarii a 251 de autoturisme Volkswagen, fabricate între ianaurie 2015 - decembrie 2015, modelele Tiguan (cod şasiu AD), Passat CC (cod 35) şi Sharan (cod 7N) (cu serii e1*2001/116*0450*, e1*2007/46*0401*, e1*2001/116*0468*) vor fi invitaţi în service-urile mărcii pentru a li se repedia un posibil defect al airbagurilor. Potrivit Volkswagen, “există posibilitatea ca din cauza tratării termice necorespunzătoare să se poată defecta un condensator din unitatea de comandă airbag”. Efectul acestui incident este, în final, funcţionarea defectuoasă sau nefuncţionarea airbgului. Constructorul spune că şoferul ar trbeui să poată observa un ebce de avarie aprins. “În cele mai multe cazuri, unitatea de comandă detectează această moficiare a semnalelor de la senzori, motiv pentru care se dezactivează sistemul airbag. Dezactivarea sistemului airbag se afişează pe instrumentele de bord prin aprinderea lămpii de control airbag, în aşa fel încât şoferului i se atrage clar atenţia cu privire la o defecţiune în sistemul airbag.”

 

Varianta cea mai nefericită poate fi însă atunci când semnalele eronate ale senzorilor declanşează airbagurile. “Nu se poate exclude complate cazul în care unitatea de comandă interpretează drept semnal similar unei situaţii de impact (detectare eronată a unui impact frontal) modificarea semnalelor de la senzori, condiţii în care este posbilă o declanşare eronată a airbagului/airbagurilor şi/sau a dispozitivelor de tensionare a centurii de siguranţă", se arată în explicaţiile transmise de Volkswagen.

 

La nivel global, VW a rechemat câteva zeci de mii de automobile din cauza acestui defect al airbagurilor, din care numai în SUA au fost anunţate aproape 28.000 de autovehicule. Alerta poate fi găsită pe siteul UE de alerte rapide.

 

 

 

 

 

Sursa: www.profit.ro