Potrivit Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 123/2013, şoferii care au obţinut permisul auto după data de 1 ianuarie 2009 au dreptul de a solicita online un duplicat al acestui document.
Duplicatul permisului de conducere se poate solicita în cazul furtului, pierderii, sau al deteriorarii permisului actual. Acesta poate fi solicitat şi în cazul în care conducătorul auto şi-a schimbat numele în urma căsătoriei sau al unui divorţ.
Cererea online pentru obţinerea unui duplicat al permisului de conducere se trimite la adresa de mail a serviciului permise din judeţul de domiciliu împreună cu următoarele documente scanate:
- actul de identitate al titularului;
- procura specială şi actul de identitate al mandatarului, în cazul cetăţenilor români din străinătate;
- dovadă plăţii taxei aferente eliberării permisului de conducere – 68 de lei (se poate achita la CEC);
- permisul de conducere, atunci când acesta se află în posesia titularului;
- o declaraţie completată
Deşi cererea se face online, angajaţii serviciului public comunitar nu au obligaţia de a răspunde tot prin e-mail, astfel încât şoferul care a solicitat eliberarea unui nou permis de conducere va fi în continuare nevoit să se deplaseze la sediul instituţiei.
Ordinul MAI nr. 213/2013 oferă precizarea că, dacă cererea a fost transmisă prin e-mail, titularul va depune şi în original toate documentele solicitate pentru a putea ridica permisul de conducere