Primăria Budapestei a interzis circulaţia în Capitala Ungariei, între orele 6.00 - 22.00, a vehiculelor care sunt încadrate în clasa de poluare 0,1,2,3,4 sau nu sunt încadrate în nicio clasă de poluare.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că măsura a intrat în vigoare luni.
Aceste restricţii nu se aplică pe segmentele drumului expres M0 care tranzitează zona administrativă a Budapestei, pe segmentul de drum dintre limita zonei administrative a Budapestei – Drumul Nagykovacsi – Drumul Szépjuhászné – Drumul Budakeszi – limita zonei administrative a Budapestei, respectiv limita zonei administrative a Budapestei – Drumul Nagykovácsi – str. Nagyrét – Drumul Máriaremete – Drumul Hidegkúti – limita zonei administrative a Budapestei.
În cazul încălcării acestor reglementări, pentru conducătorul auto se consideră că a săvârşit o contravenţie. Poliţia verifică respectarea acestor măsuri de restricţionare a circulaţiei vehiculelor. În caz de încălcare a prevederilor legale, se poate aplica o amendă de până la 150.000 Huf (aproximativ 500 euro).
Aceste restricţii nu se aplică vehiculelor îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, vehiculelor care efectuează transport în comun, taxiurilor, vehiculelor care transportă bolnavi, vehiculelor medicilor, ale celor care îndeplinesc sarcini publice, transportă alimente, respectiv vehiculelor de depanare sau de transport vehicule care au girofare galbene. Totodată, sun exceptate de la restricţii vehiculele diplomaţilor, vehiculele militare, vehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi carele TV.
Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta +3613847689, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Budapesta: +36305356912.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.utinform.hu şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
La Budapesta, între orele 6.00 - 22.00, este interzisă circulaţia maşinilor încadrate până la clasa 4 de poluare
26 ianuarie 2017
(137 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Adio maşini pe motorină şi benzină! Volkswagen renunţă la motoarele cu combustie internă
(8 decembrie 2018)
135 vizualizări
Topul maşinilor de lux înmatriculate în 2015
(14 august 2015)
67 vizualizări
Video: Noul Audi TT va avea display-ul cu informaţii în faţa volanului
(9 ianuarie 2014)
209 vizualizări
Cererea de pe piaţa chineză a crescut vânzările Peugeot-Citroen cu 4%
(21 ianuarie 2014)
143 vizualizări
9 români şi-au comandat noul Bentley Bentayga, cel mai scump SUV. Cotapentru 2016 în România a fost epuizată
(25 ianuarie 2016)
492 vizualizări
Dacia pregăteşte o maşină de 5000 de euro, care ar putea fi produsă în Rusia
(16 martie 2014)
221 vizualizări
Românilor ar putea să li se interzică să-şi cumpere mai mult de o maşină second hand la doi ani
(2 noiembrie 2017)
1010 vizualizări
Automobile cu priză la români. Creştere de 223% a vânzărilor de maşini eco
(4 mai 2017)
122 vizualizări
Inspectorii RAR au verificat vulcanizările. Câte au fost închise
(25 noiembrie 2015)
127 vizualizări
Maşina asta e în România! O alimentezi în 5 minute şi produce energie care poate alimenta o casă
(25 martie 2018)
864 vizualizări
În lupta cu poluarea şi încălzirea globală, unele oraşe interzic circulaţia maşinilor
(29 decembrie 2017)
586 vizualizări
Noul Audi TT a fost acoperit în 27.000 de bucăţi de ciocolată
(1 noiembrie 2014)
140 vizualizări
Germania cere Tesla să nu mai folosească termenul “autopilot” în promovarea maşinilor sale
(17 octombrie 2016)
70 vizualizări
Audi A3 Ultra – consum minim
(6 august 2013)
573 vizualizări
Dacia a lansat Prestige, nouă versiune de top Logan
(23 octombrie 2015)
483 vizualizări
O singură marcă second-hand a reprezentat 83% din totalul maşinilor noi înmatriculate în România în 2021
(3 ianuarie 2022)
436 vizualizări
VIDEO: BMW face coregrafie cu M235i
(6 august 2014 - Alex POLICALĂ)
123 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























