Google, divizie a grupului Alphabet, şi Fiat Chrysler Automobiles au convenit să colaboreze pentru construcţia a 100 de vehicule autonome, în cel mai important acord de până acum între o companie din Silicon Valley şi un producător auto, relatează Reuters.
Este pentru prima oară când Google va colabora direct cu un producător auto pentru ”integrarea sistemului său de conducere autonomă, incluzând senzorii şi softul propriu într-un vehicul de pasageri”, au anunţat cele două companii într-un comunicat.
Inginerii Google şi Fiat Chrysler vor lucra împreună pentru a include tehnologia de conducere autonomă în modelul minivan Pacifica.
Activităţile vor avea loc la un centru major de inginerie al Fiat Chrysler din sud-estul statului Michigan.
Google a precizat că nu este vorba despre împărţirea cu Fiat Chrysler a drepturilor de proprietate a tehnologiei pentru vehicule autonome şi că vehiculele respective nu vor fi vândute publicului.
Acordul dintre Google şi Fiat Chrysler vine în contextul în care alte companii de tehnologie şi auto intensifică eforturile pentru proiectarea sistemelor complexe de hardware şi software necesare vehiculelor autonome.
General Motors a convenit în martie achiziţia Cruise Automation, un startup în domeniul conducerii autonome, din San Francisco.
Producătorii auto germani Daimler, BMW şi Volkswagen au cumpărat anul trecut compania de cartografiere digitală HERE, pentru accelerarea dezvoltării vehiculelor autonome.
Unele funcţii incluse deja pe automobilele de masă, SUV-uri şi camioane reprezintă paşi către înlocuirea şoferilor, cum ar fi frânarea automată în caz de urgenţă, conducere autonomă în regim de croazieră şi menţinerea automată pe o bandă de circulaţie.
Unii analişti spun că un model minivan autonom este potrivit pentru testarea tehnologiei în regim de circulaţie în convoi, într-un mediu controlat, cum ar fi campusurile Google şi Fiat Chrysler sau centrul unui oraş.
Anterior, Google a cumpărat SUV-uri Lexus fabricate de Toyota Motor , la care a inclus senzori şi alte elemente proprii de hardware.
Acordul dintre Google şi Fiat Chrysler avantajează ambele companii.
Google a anunţat anterior că nu vrea să construiască vehicule autonome pe cont propriu şi a analizat alianţe cu producători auto, dar niciuna nu s-a concretizat.
Colaborarea cu Fiat Chrysler poate ajuta Google să îşi rafineze sistemele, ca un nou pas către producţia de masă a maşinilor capabile să se conducă singure.