Obţinerea permisului de conducere nu înseamnă neapărat că sunteţi şoferi în adevăratul sens al cuvântului. Mulţi începători la volan au nevoie de ajutor şi după ce au trecut examenul auto.
Pentru a vă face mai uşoară viaţa de şofer, am strâns, în acest articol, cinci sfaturi bune pentru începători.
1. Experienţa se obţine conducând
Abia după ce aţi luat examenul şi aţi condus pentru prima oară singur o maşină începeţi cu adevărat să învăţaţi.
Dacă în timpul şcolii aţi condus, cel mai probabil, pe străduţe slab circulate, acum vă veţi avânta în traficul intens, iar situaţiile pot deveni mai complicate.
Vă recomandăm să petreceţi cât mai mult timp la volan, pentru a câştiga experienţă în trafic cât mai repede.
2. Cunoaşteţi-vă maşina
Învăţaţi bine toate butoanele şi funcţiile maşinii dumneavoastră. Trebuie să ştiţi cum se aprind farurile de ceaţă, de exemplu. Dacă nu stăpâniţi toate aceste mici detalii, şansele de producere a unui accident cresc.
3. Conduceţi pe vreme rea
Chiar dacă pare destul de intimidant, şofatul în condiţii meteorologice potrivnice, cum ar fi ploaia sau poleiul, este cea mai bună oportunitate de a învăţa cum să controlezi cât mai bine automobilul. Fiecare situaţie necesită un alt stil de şofat, astfel că veţi fi pregătit pe viitor în situaţii similare.
4. Nu folosiţi telefonul în timp ce conduceţi
În primul rând, folosirea telefonului în timpul condusului este ilegală. Nici măcar seturile hands-free nu sunt atât de sigure pe cât credeţi. Telefonul vă va distrage atenţia, iar timpii de reacţie vor fi afectaţi.
5. Nu ignoraţi semnele de circulaţie
Ţineţi cont, întotdeauna, de semnele de circulaţie, chiar dacă indică doar simple limitări de viteză. În acelaşi timp, aveţi mare grijă unde parcaţi maşina.
Sfaturi utile pentru şoferii începători
3 ianuarie 2020
(411 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Tesla îşi prezintă SUV-ul electric
(30 septembrie 2015)
70 vizualizări
Cresc vânzările de maşini electrice
(8 iulie 2013)
91 vizualizări
Cât costă să aduci o maşină din Germania dacă alegi să faci asta printr-o firmă de specialitate
(19 februarie 2020)
748 vizualizări
Dacia Duster a câştigat titlurile de „Maşina Anului“ şi „SUV-ul Anului“ ediţiile 2014
(19 februarie 2014 - Alex POLICALĂ)
224 vizualizări
Vânzările de vehicule hibrid plug-in în Europa vor devansa vânzările de hibrid-uri standard în 2019
(27 aprilie 2015)
129 vizualizări
Mercedes îşi dublează vânzările din SUA cu noul CLA
(6 noiembrie 2013)
156 vizualizări
Formula 1 va fi vândută pentru 8,5 miliarde de dolari
(5 septembrie 2016)
258 vizualizări
Înmatriculările de autoturisme în Uniunea Europeană au înregistrat scăderi importante în perioada iulie-august
(17 septembrie 2020)
77 vizualizări
Rowan Atkinson şi-a vândut McLarenul F1 pentru aproximativ 11 milioane de euro
(10 iunie 2015)
397 vizualizări
O singură marcă second-hand a reprezentat 83% din totalul maşinilor noi înmatriculate în România în 2021
(3 ianuarie 2022)
436 vizualizări
Rovinieta se poate plăti şi în magazine
(27 aprilie 2014)
116 vizualizări
Opel va cheltui 550 de milioane de euro pentru a-şi închide fabrica din Bochum
(20 mai 2014)
134 vizualizări
Video: Nissan testează vopseaua care nu lasă maşina murdară
(26 aprilie 2014)
172 vizualizări
Ce se va întâmpla cu maşinile cu volan pe dreapta din România, după Brexit
(27 ianuarie 2020)
212 vizualizări
BMW extinde autonomia modelului i3
(5 mai 2016)
389 vizualizări
Vânzările Dacia şi Ford România au scăzut în ţară
(20 mai 2016)
81 vizualizări
Cursa celor mai bine vândute maşini de lux: Audi şi Mercedes se apropie de BMW
(10 octombrie 2014)
605 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























