Dacă nu aveţi poliţă CASCO, primul pas după ce v-aţi stricat maşina într-o groapă este să faceţi câteva poze la faţa locului. Fotografiaţi atât groapa, cât şi autoturismul avariat. Dacă sunt martori, cu atât mai bine. Ei pot da declaraţii despre cum s-a produs evenimentul.
Repararea maşinii o suportaţi din buzunarul propriu, după care puteţi încerca să vă recuperaţi banii de la cei responsabili de starea drumului: Compania Naţională a Drumurilor, primării, consilii judeţene.
Faceţi o plângere la autoritatea în cauză. Ataşaţi la dosar pozele şi declaraţiile martorilor, precum şi devizul de reparaţii de la service-ul auto şi cereţi să fiţi despăgubiţi. În cazul în care nu vi se aprobă cererea, puteţi să vă adresaţi instanţei.
Situaţia este mult mai simplă pentru dumneavoastră dacă aveţi încheiată o poliţă de asigurare CASCO. După producerea evenimentului sunaţi imediat la centrul de daune al companiei unde aveţi asigurare. Puteţi face pozele dumneavoastră sau vine un inspector de daune. Duceţi apoi maşina într-un service auto pentru evaluarea pagubelor. După aprobarea dosarului, veţi fi chemat cu maşina în service pentru intrarea în reparaţii.
Costul lucrării este suportat de compania de asigurări, bani pe care firma îi va recupera apoi, în instanţă, de la administratorul drumului.
Maşină avariată în gropi (dacă nu aveţi poliţă CASCO)
-poze la faţa locului
-declaraţii de la martori
-reparaţia maşinii
-cereţi recuperarea pagubelor
-adresaţi-vă instanţei
Maşină avariată în gropi (dacă aveţi poliţă CASCO)
- sunaţi la centrul de daune
- poze la faţa locului
(dvs. sau un inspector de daune)
- deschideţi dosar de daună
- reparaţi maşina
- asiguratorul recuperează banii
DIGI 24