Deşi este cel mai scump SUV produs vreodată, noul Bentley Bentayga a găsit clienţi români care au scos din buzunar chiar şi 310.000 de euro pentru a intra în posesia primului SUV de lux din lume.

Reprezentanţa oficială Bentley pe care Porsche Inter Auto a deschis-o acum doi ani la Bucureşti a reuşit să semneze nouă precontracte pentru Bentley Bentayga, primul SUV de lux produs în serie. Cei nouă clienţi vor intra în posesia maşinilor în cursul anului 2016, iar termenele de livrare pentru următorii care îşi doresc o astfel de maşină au fost împinse acum în ianuarie 2017 din cauza faptului că marca britanică a epuizat cota de maşini destinată României. 

Cel mai scump exemplar Bentley Bentayga comandat până acum în România se ridică la 310.000 de euro cu TVA inclus. Primul exemplar Bentayga va fi livrat în Bucureşti în luna martie, moment în care modelul va fi prezentat oficial şi în faţa presei.

automarket.ro