Guvernul francez va creşte nivelul maxim al taxelor, la achiziţia maşinilor cu un grad ridicat de emisii. Astfel plafonul maxim va fi crescut de la 6000 la 8000 de euro. Măsura ar aduce un plus de aproape 100 de milioane de euro anual la bugetul statului, numai din taxele pe emisii. Numai anul trecut statul francez a strâns 133 de milioane de euro din aceste taxe.

În paralel, se aşteaptă ca noua măsură să includă şi o nouă serie de beneficii materiale pentru proprietarii vehiculelor cu emisii scăzute, aşa cum a fost şi până acum.

Sistemul bifurcat de suprataxare / premiere a fost introdus în 2008, în timpul mandatului preşedintelui Nicolas Sarkozy.