Designul modern şi sportiv, interiorul curat şi spaţios şi sistemele de asistenţă sunt principalele atuuri ale noului Nissan Micra, model comercializat din acest an şi pe piaţa din
România.Asamblat la uzina franceză din Flins, ca şi colegul său de Alianţă, Renault Clio, noul Nissan Micra este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai atractive modele din segmentul B al pieţei europene. De altfel, chiar şeful Alianţei Renault – Nissan, Carlos Ghosn, anunţa în momentul prezentării mondiale de la expoziţia auto pariziană că „a cincea generaţie Micra este revoluţionară şi va ridica standardele şi asteptarile clienţilor cu privire la ceea ce poate şi ar trebui să ofere un hatchback”. Liniile puternice, unghiurile ascuţite şi partea frontală agresivă deosebesc radical micul Micra de rivalii săi din segment, în majoritatea lor mult mai „liniştiţi” din acest punct de vedere.
Surprinşi fără îndoială de exterior, clienţii tradiţionali ai Nissan Micra pot avea o revelaţie şi la intrarea în habitaclu. Graţie majorării lungimii cu nu mai puţin de 174 mm şi a lăţimii cu 78 mm, noua variantă asigură un spaţiu interior suplimentar binevenit pentru orice vehicul din clasa mică (B). Apoi, bordul simplu, curat, dominat de ecranul de 7 inci, amplasat central, care permite accesul la sistemele audio şi de navigaţie, telefonul mobil, aplicaţiile online sau asistenţa vocală Siri via Apple CarPlay are un impact vizual pozitiv. La nivel tehnologic, noul Nissan Micra ţinteşte către vehiculele din segmentele superioare având în dotare, în funcţie de echipare, Lane Departure Prevention - prezent incă de versiunea de bază, sistemul de frânare de urgenţă cu funcţie de recunoaştere a pietonilor - o premieră pentru vehiculele Nissan din Europa, Intelligent Around View Monitor, Traffic Sign Recognition, High Beam Assist şi Blind Spot Warning. În plus, sistemul de sonorizare Bose Personal, cu şase incinte acustice, include două boxe înglobate în tetiera scaunului pentru şofer.
Nissan Micra, un orăşean în haine sportive
21 august 2017
(227 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Dacia, în topul celor mai vândute maşini în Germania. Ce i-a atras pe nemţi
(7 septembrie 2018)
81 vizualizări
Dacia produsă cu emisii poluante zero! Nu în România, ci în Maroc
(17 iulie 2017)
415 vizualizări
Probleme de scurgere la noul VW Golf
(6 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
324 vizualizări
Ce se întâmplă cu noul Cod Rutier, în 2020
(24 iulie 2019)
214 vizualizări
Cine va fi amendat dacă circulă fără rovinietă valabilă, vechiul sau actualul proprietar al maşinii
(6 martie 2018)
489 vizualizări
Care este singura maşină din lume în care nu a murit nimeni în accidente
(1 ianuarie 2020)
735 vizualizări
Mercedes-Benz F 015 – maşina care se conduce singură VIDEO
(7 ianuarie 2015)
293 vizualizări
Renault România cheamă în service peste 5.000 de maşini! Ce modele au probleme
(8 aprilie 2016)
528 vizualizări
Opel lansează prima maşină sub 10.000 de euro
(4 decembrie 2014)
1486 vizualizări
Taxele de înmatriculare vor fi restituite cu dobândă
(5 august 2017)
255 vizualizări
Datsun, reloaded
(15 iulie 2013)
73 vizualizări
Uzina Dacia de la Mioveni a produs maşina cu numărul 5 milioane
(8 mai 2014)
247 vizualizări
Toyota recheamă în service 247.000 de automobile
(21 octombrie 2014)
73 vizualizări
De ce nu e bine să îţi laşi maşina parcată la soare. Şoferii pot plăti scump această greşeală
(5 iulie 2019)
125 vizualizări
Surpriză în topul celor mai vândute maşini în România
(27 aprilie 2017)
359 vizualizări
Decizie istorică în Arabia Saudită: femeile au voie să conducă maşina
(27 septembrie 2017)
78 vizualizări
O nouă siglă Cadillac
(29 iulie 2013)
605 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























