Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să se pronunţe dacă prevederile Noului Cod de Procedură Penală privind arestul la domiciliu sunt constituţionale. Curtea de Apel Bucureşti a dispus, pe 11 iunie, sesizarea Curţii cu privire la o excepţie ridicată de un procuror DNA în dosarul afaceristului Gruia Stoica. DNA susţine că nu este normal ca în cazul în care inculpatul arestat la domiciliu va fi condamnat, zilele petrecute acasă să fie echivalate ca şi cum ar fi stat în puşcărie.
Încheierea din data de 11 iunie 2014: “Respinge solicitarea inculpatului Stoica Gruia de a emite o adresă către Compartimentul Documente Clasificate din cadrul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie. Prorogă pronunţarea asupra expertizelor solicitate. În baza art. 29 al. 4 din Legea 47/1992 (n.r. Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale) dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 399 al.9 Cod procedură penală ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.06.2014″. Următorul termen din acest proces a fost amânat pentru data de 25 iunie 2014.
Articolul 399 din Codul de procedură penală are ca obiect “Dispoziţiile cu privire la măsurile preventive”. Alineatul 9 stabileşte: “Durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă.”
Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au explicat în sala de judecată că această prevedere ar duce la un tratament discriminatoriu faţă de alţi acuzaţi care sunt judecaţi în stare de arest preventiv. În acest moment mai multe VIP-uri sunt judecate în stare de arest la domiciliu. Printre aceştia se află afaceristul Nelu Iordache sau fostul şef al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov.
În Prahova, aproximativ 20 de persoane sunt în arest la domiciliu. Cele mai sonore nume sunt afaceristul-interlop Răzvan Alexe, Marcel Păvăleanu, fostul angajat al SGG sau patronii mai multor firme de contrucţii din judeţ.