La Câmpina a fost finalizată o casă eşantion, un prototip unic în lume, care ar putea revoluţiona domeniul imobiliar, scrie campinaph.ro. Acest prototip a fost proiectat de profesorul Alexandru Stănilă, în fruntea unui grup de profesori şi cercetători de la Universitatea „Gheorghe Asachi“ din Iaşi şi realizat de societatea Grinseg Construct Câmpina.

„Am fost solicitaţi de nişte parteneri arhitecţi din Canada pentru a realiza un spaţiu expoziţional care să poată încăpea într-un container de transport naval, de 14,7 mp. De aici ne-a venit ideea să construim o locuinţă, fiind pentru prima dată pe plan mondial când se realizează o locuinţă de 54,4 mp dintr-un container de 14,7 mp. Această casă are imensul avantaj că poate fi amplasată aproape oriunde – nu are nevoie de fundaţie, nu are nevoie de autorizaţie de construcţie, fiind o locuinţă cu caracter provizoriu şi îşi poate asigura independenţa electrică, putând fi amplasate pe ea panouri cu celule fotovoltaice. De asemenea, poate fi racordată la orice sisteme de utilităţi, dar poate funcţiona şi independent de acestea. Din momentul amplasării ei, în maximum două ore locuinţa devine funcţională, locuibilă şi poate fi folosită. Ar putea revoluţiona şi piaţa locuinţelor de vacanţă, dar şi locuinţele pentru situaţii de urgenţă, pentru că poţi veni doar cu ei ai pe tine şi găseşti aici cam tot ceea ce este strict necesar“, a declarat profesorul Alexandru Balevici, unul dintre membrii grupului de inventatori.

Locuinţa este de fapt un apartament cu 3 camere, baie, bucătărie şi are toate cele necesare pentru buna funcţionare – de la duş, chiuvetă şi vas de toaletă până la plită, frigider, blat pentru bucătărie etc.

„Am răspuns acestei provocări şi cred că locuinţa ar putea revoluţiona acest domeniu. Dacă prototipul va fi bine primit şi vor exista cereri, vom face o fabrică pentru realizarea în producţie de serie a acestui tip de locuinţă. Eu fiind din Câmpina, noua fabrică se va face aici, la Câmpina, şi se vor crea astfel 40-50 locuri de muncă, fără a mai vorbi de celelalte avantaje pentru comunitate. În producţia de serie se pot realiza 3-4 astfel de case zilnic, având în vedere că acest prototip l-am realizat şi livrat în 10 zile. Din punct de vedere al preţului, o astfel de locuinţă va costa începând cu 16.000 euro fără TVA şi, la fel ca la autovehicule, va avea posibilitatea unor opţiuni suplimentare“, a explicat Alexandru Anghel, directorul general al firmei constructoare.

Sursa: campinaph.ro