Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a solicitat o rectificare bugetară de 22 de milioane de lei (aproximativ CINCI MILIOANE DE EURO), iar banii sunt destinaţi renovării bazelor sportive.

Dar cea mai mare parte din noua alocare bugetară (dacă va fi votată de către consilierii locali) va merge către aşa zisa renovare a stadionului Ilie Oană, Valeriu Răchită (oficial unul dintre antrenorii secţiei fotbal de la CSM, neoficial adevăratul director general al clubului) afirmând în mai multe emisiuni TV că de zece ani nu s-a mai investit niciun leu în arena ploieşteană. În realitate, an de an, stadionul Ilie Oană înghite cea mai mare parte din bugetul CSM Ploieşti, spre exemplu doar mentenanţa gazonului fiind de aproximativ 100.000 de euro/ anual. 

Surse din CSM Ploieşti susţin că printre investiţiile dorite pe Ilie Oană se numără şi schimbarea tuturor scaunelor din stadion, motivaţia oficială fiind aceea că...sunt arse de soare! Se pare că a fost deja contactată o firmă de la Oradea, iar preţul unui scaun ar urma să fie în jurul sumei de 30 de euro/bucata! Nu comentăm faptul că aceleaşi scaune au fost cumpărate pentru stadionul de la Giurgiu (de la aceeaşi firmă!) cu...6 euro, dar facem un calcul simplu: 15.000 x 30=450.000 de euro! Mai adăugăm vreo 800.000 de euro aşa zisa schimbare a gazonului şi ajungem la o sumă frumuşică, sumă care ar putea fi alocată spre repararea străzilor sau spre finalizarea centrului de radioterapie de la Spitalul Schuller. Sau de ce nu spre asfaltarea altor străzi din cartierul Mitică Apostol, acolo unde în mandatul trecut au putut fi modernizate doar patru străzi... 

Vă anexăm două exemple de scaune găsite la o simplă căutare pe celebrul Google, preturile fiind muuult mai mici decât cei 30 de euro, daţi direct, fără nicio negociere şi fără nicio achiziţie publică...Că doar aşa funcţionează lucrurile la CSM Ploieşti, acolo unde viza CFP este dată de...un jurist! 

Dar vă prezentăm şi un clip care demonstrează cum se pot renova scaunele arse de soare....