”O zi la (la Sinaia) îţi poate schimba destinul”. Acesta este sloganul sub care administraţia locală din Sinaia a demarat o campanie prin care oferă 10 excursii gratuite pentru elevii din mediul rural.

Potrivit organizatorilor, fiecare şcoală beneficiază de maxim 30 de elevi plus doi însoţitori iar proiectul se adresează şcolilor gimnaziale cu clase I-IV sau I-VIII, aflate pe o rază de maxim 150 km de oraşul Sinaia.

Se asigură transportul, intrarea gratuită la telegondolă şi la muzeele care sunt incluse în proiect, precum şi masa de prânz.