Trei corturi, garduri metalice, bănci şi dozatoare de apă au fost amplasate duminică după amiază în zona intrării B a Palatului Administrativ din Ploieşti. Prin aceste măsuri se doreşte prevenirea aglomeraţiei care s-ar putea crea în momentul în care preşedinţii secţiilor de votare vor ajunge cu buletinele de vot la Biroul Electoral Judeţean.
Măsura inedită de amplasare de corturi şi garduri metalice a fost luată în vederea desfăşurării, în bune condiţii, a procesului de predare a proceselor verbale cu rezultatul votului în teritoriu.
În această noapte, peste 1.800 de persoane vor ajunge la Biroul Electoral Judeţean. Conform legii, pe lângă preşedinţii secţiilor de votare şi locţiitori, vor fi prezenţi la BEJ operatorii de date care trebuie să predea tabletele, dar şi jandarmii şi poliţiştii care au asigurat transportul în siguranţă a rezultatelor de la votare.
Alegeri europarlamentare 2019. Corturi şi garduri metalice, la Palatul Administrativ din Ploieşti
26 mai 2019
(173 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Accident grav la Măneciu, pe DN1A
(22 noiembrie 2019)
202 vizualizări
Primarul Adrian Dobre acuzat public de fals şi înţelegeri nelegale !
(29 iunie 2019)
642 vizualizări
Şi Buşteniul este luminat ca în poveşti
(6 decembrie 2014)
335 vizualizări
Ploieştenii sunt aşteptaţi la „Zilele Prieteniei“ în Parcul Olimpia din Ploieşti
(1 iulie 2014)
779 vizualizări
Puţini vizitatori la Festivalul Vinului
(29 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
1260 vizualizări
Fiul directorului cotidianului Telegrama tâlhărit şi ameninţat în plină stradă !
(27 februarie 2014)
179 vizualizări
Încă o amânare pentru Autostrada Comarnic - Braşov!
(23 iulie 2014)
137 vizualizări
Ganea a avut dreptate! Ministerul Muncii face lumina in scandalul dintre Consiliul Local si asistentii persoanelor cu handicap: sporul de 15% este LEGAL si trebuie acordat!
(19 octombrie 2018)
335 vizualizări
Ploieştiul a intrat în scenariul ROŞU! Care este incidenţa infectărilor şi în alte localităţi din judeţ!
(31 martie 2021)
1715 vizualizări
Primarul din Slănic, revoltat că în oraş a fost organizat un centru de carantină! Postarea publică a edilului liberal!
(4 aprilie 2020)
617 vizualizări
Elevii se întorc azi la şcoală, tot sub semnul pandemiei
(13 septembrie 2021)
41 vizualizări
Au rămas doar doi candidaţi pentru conducerea Spitalului Judeţean
(3 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
241 vizualizări
Jurnalul Prahovean, partener media al Filarmonicii Paul Constantinescu Ploieşti
(14 octombrie 2013)
852 vizualizări
Cum au votat ploieştenii la alegerile prezidenţiale
(25 noiembrie 2019)
182 vizualizări
Tir defect pe breateaua de legătură dintre DN1 şi DN72. Trafic dirijat
(20 februarie 2019)
68 vizualizări
Jumătate de ţară se va afla sub cod galben de vijelii şi ploi începând de vineri de la prânz
(14 aprilie 2023)
88 vizualizări
De ce acceptă liberalii derapajele verbale ale lui Gheorghe Sârbu?
(1 septembrie 2015)
469 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























