Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a anunţat, vineri, că Adeverinţa de integritate comportamentală prevăzută de Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, se eliberează numai de la sediul inspectoratului, din Municipiul Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova. Pe fondul numărului mare de solicitări înregistrat în această perioadă, de astăzi, începând cu ora 8.30, au fost deschise încă două ghişee în vederea eliberării certificatelor de cazier judiciar precum şi a adeverinţelor de integritate comportamentală.
De asemenea, pentru a reduce timpul de aşteptare al eliberării acestor documente, a fost şi prelungit programul de lucru, pentru cele patru ghişee, astfel:
- de luni până vineri- programul de lucru va fi cuprins în intervalul orar 08:30-18:00, cu pauză între 12:00-12:30.
sâmbătă - programul de lucru se va desfăşura între orele 09:00-12:00.
De asemenea, "solicitările pentru eliberarea adeverinţelor de integritate comportamentală se pot realiza în format unitar de către reprezentanţi ai unităţilor, prin adresă înaintată atât personal cât şi prin intermediul Oficiului Poştal, sub formă de tabel, care să conţină datele de stare civilă ale personalului cât şi consimţământul acestora în vederea prelucrării datelor cu caracter personal şi eliberării în acest mod", au mai precizat reprezentanţii IJP Prahova.
Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă din cadrul inspectoratului a pus la dispoziţia cetăţenilor nouă puncte de lucru pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, pe raza judeţului Prahova.
Astfel, pe lângă ghişeele de pe str. Vasile Lupu, documentele mai pot fi solicitate şi la:
> Secţia nr. 3 Poliţie, din Ploieşti, strada Minerva, nr. 4,
> Secţia nr. 4 Poliţie, din Ploieşti, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 1 A,
ambele cu următorul program de lucru cu publicul:
în zilele de luni între orele 09:00-12:00
în zilele de marţi şi joi între orele 13 .00 – 16.00
> Poliţiile Orăşeneşti Băicoi, Câmpina, Vălenii de Munte şi Urlaţi, toate cu următorul program de lucru cu publicul:
în zilele de luni, marţi şi joi între orele 08:30-13:30
în zilele de miercuri între orele 13:30-17:30
> Poliţia Oraşului Breaza, cu program de lucru cu publicul în zilele de luni între orele 13:00-16:00
> Poliţia Staţiunii Sinaia
cu program de lucru cu publicul în zilele de marţi şi joi între orele 08:30-12:30
în zilele de miercuri între orele 13:30-17:30
Persoanele interesate în vederea obţinerii certificatelor de cazier judiciar, se pot adresa oricăreia dintre aceste locaţii, indiferent de localitatea de domiciliu sau locul naşterii. Informaţii cu privire la procedura eliberării acestor documente sunt disponibile pe site-ul instituţiei (www.ph.politiaromana.ro), la secţiunea Utile/Documente eliberări acte/Obţinerea certificatului de cazier judiciar.
Poliţia deschide noi ghişee şi prelungeşte programul serviciului care eliberează certificate de cazier judiciar şi adeverinţe de integritate comportamentală
6 septembrie 2019
- citeşte totul despre:
- ijp prahova,
- adeverinta,
- integritate,
- cazier,
- lege
(431 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un nou termen limită pentru depunerea dosarelor de încălzire
(29 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
449 vizualizări
Invitaţie la Zilele Ploieştiului!
(29 mai 2015)
709 vizualizări
Patru note de 10 la bacalaureat în Prahova
(7 iulie 2014)
391 vizualizări
Cod galben de ploi în Prahova
(5 iulie 2018)
204 vizualizări
Trafic restricţionat pe DN 1, la Paralela 45, din cauza unui accident
(5 aprilie 2019)
101 vizualizări
Donaţie de carte pentru elevii din Valea Călugărească
(16 martie 2017)
227 vizualizări
Telecabină de la Buşteni la Azuga şi şosea de la Gura Diham la Râşnov
(22 august 2013 - Cristina IANCU)
608 vizualizări
Patru elevi ai unui liceu din Ploieşti, răniţi după ce un panou didactic le-a căzut în cap
(27 martie 2017)
321 vizualizări
Ministrul fondurilor europene spune ca a convins Banca Mondiala sa ajute la constructia autostrazii Ploiesti-Brasov
(19 octombrie 2017)
641 vizualizări
Control la comercianţii de legume de pe DN1
(4 noiembrie 2016)
536 vizualizări
Incendiu puternic la un service auto din Puchenii Mari.Traficul întrerupt de DN1 FOTO şi VIDEO
(27 octombrie 2017)
914 vizualizări
BNR: Rezervele valutare au scăzut cu 33 de milioane de euro
(2 septembrie 2014)
114 vizualizări
Avocatul Volosevici dă de pământ cu primarul Dobre! Anabell Măntoiu revine în fruntea Direcţiei Juridice a Primăriei Ploieşti!
(23 martie 2018)
2446 vizualizări
Bărbat în comă alcoolică, salvat dintr-o fântână la Apostolache
(2 iunie 2018)
653 vizualizări
Soarta CSM din nou pe masa consilierilor locali ploieşteni!
(14 noiembrie 2015)
476 vizualizări
Stadionul „Ilie Oană” poate găzdui meciuri oficiale în sezonul 2018-2019!
(25 iulie 2018)
753 vizualizări
Copac doborât de vânt, peste o maşină, pe DN1D, în Prahova
(1 aprilie 2018)
65 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























