Fermierii care ard miriştile şi resturile vegetale pe terenul arabil sau ard vegetaţia pajiştilor permanente încalcă Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC 5 şi GAEC 8) şi vor fi sancţionaţi, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Referitor la GAEC 5, APIA precizează că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, obiectivul acestei condiţii fiind menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor.
Agricultorii care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vrejuri de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă etc.), inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare.
Pentru încălcarea condiţiei GAEC 5, agricultorilor li se vor aplica reduceri la suma totală de plată, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea GAEC, indiferent de suprafaţa arsă.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a încheiat cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) un protocolul de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil (GAEC 5) şi la arderea pajiştilor permanente (GAEC 8). Prin acţiuni comune, APIA, GNM şi IGSU urmăresc reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, sancţionându-i pe cei care încalcă dispoziţiile menţionate.