Zece muncitori la punctele de lucru ale telecabinei au fost coborâţi de salvamontişti. Incidentul a avut loc duminică dimineaţă, la prima cursă. Se pare că în prima cursă urcă întotdeauna muncitorii firmei care administrează telecabina. 


Cabina a rămas blocată între pilonul 2 şi 3, deasupra abruptului prahovean. Există două variante despre defecţiunea care a pus în pericol viaţa a zece persoane.  

Unele surse susţin că un urs ar fi dizlocat o bucat de stâncă. În cădere, piatra a lovit cablul telecabinei şi l-a deraiat de pe traseu. O altă variantă susţine că a existat o defecţiune la un motor. 

La prima cursă, angajaţii telecabinei nu au ştiut despre problemă şi au dat drumul cabinei în care se aflau munctorii.  Telecabina a mers până la punctul defecţiunii, unde s-a oprit brusc, într-o poziţie nefirească.  

Muncitorii au anunţat defecţiunea, iar în ajutorul lor au venit colegii  şi o echipă de la Salvamont. 

O parte dintre persoanele rămase în cabina suspendată au coborât pe stâlp, alţii pe corzi, ajutaţi de salvamontişti.  Din fericire, în cabină se aflau doar oameni ai muntelui, care ştiau cum se coboară în situaţii de urgenţă. Nicio persoană nu a fost rănită. 

Incidentul este extrem de grav deoarece cabina a rămas suspendată deasupra abruptului. Dacă ar fi cedat cablul, oamenii cădeau peste 300 de metri în gol şi nu ar fi existat supravieţuitori. 

Telecabina din Buşteni a fost inaugurată în 1978, cu o lungime de traseu de 4350 m şi cu o diferenţă de nivel de 1235 m. Capacitatea unei cabine este de 24 de persoane. Instalaţia este proiectată de aceeaşi firmă care a proiectat-o şi pe cea din Italia.