Apar noi elemente în cazul “Acoperişul” ! După cum am informat cititorii, pe clădirea primăriei Ploieşti a avut loc, cu ceva timp în urmă, o manifestare politică prin care alianţa PNL-USR şi-a făcut cunoscută lansarea la nivelul judeţului Prahova, sub deviza arhicunoscuta a respectării legii !
Însă, se pare că atât de mult respectă legea cele doua formaţiuni politice încât au început activitatea comună cu….încălcarea ei.
În ziua în care a avut loc conferinţa de presă pentru lansarea alianţei, cu invitaţi, ziarişti, televiziuni şi tot tacâmul, a avut loc şi şedinţa consiliului local ploieştean, una deosebit de scurtă. Consilierii sociali-democraţi au părăsit şedinţa în semn de protest faţă de transformarea primăriei în studio politic. Cu aceeaşi ocazie, ei au cerut să li se pună la dispoziţie documentele prin care a fost permisă o astfel de manifestare politică în sediul primăriei, fiind ştiut că prin contractul încheiat cu fostul proprietar, OMV, clădirea poate fi folosită exclusiv pentru administraţie. Încălcarea acestei clauze duce, conform legii, la pierderea clădirii de către municipalitatea ploieşteană prin încălcarea clauzelor contractului. Bineînţeles, doar în situaţia în care OMV se face că nu vede şi că nu aude, ceea ce nu este specific unei astfel de corporaţii.
Deşi a trecut o lună de la solicitarea documentelor, niciun act nu a fost comunicat consilierilor locali.
În cadrul şedinţei de azi, avocatul Sorin George Botez, liderul consilierilor social-democrati, a solicitat prezenţa în sală a directorului ASSC, Dan Dinu, cel care ar fi fost în drept să semneze un astfel de act prin care să se permită manifestarea care a avut loc. Însă, spre surprinderea tuturor, directorul ASSC, administratorul clădirii, a declarat în faţa consiliului : ”Personal nu am semnat niciun act pentru a permite conferinţa de presa şi nu stiu ca vreun subordonat să o fi făcut. Singurul act semnat este cel întocmit de şeful protecţiei civile din cadrul ASSC, Ştefan, care însă a stabilit doar regulile de urmat sub aspectul protecţiei participanţilor ! Nu cunosc cine i-a solicitat acest lucru !“
Declaraţia directorului Dan Dinu – în măsura în care se confirmă – naşte doua întrebări : prima întrebare este cum de a avut loc o manifestare politică de o asemenea anvergură în sediul unei primării, desi se ştia că nu este legală. A doua întrebare este legată de persoana care a incuvintat o astfel de manifestare, punând în pericol însăşi deţinerea clădirii de către municipalitate.
Se pare că aceste probleme rămân încă nerezolvate şi că vor face obiectul unor cercetări penale pentru abuz în serviciu. Legea mafiota a tăcerii, Omerta ploieşteană, funcţionează !
Însă, ce rămâne în istorie este modul în care alianţa PNL-USR a organizat această conferinţă de presă pentru a convinge electoratul că politicienii celor doua partide respecta legea ! Cum ? Păi, tocmai prin încălcarea ei !