Salvamont Sinaia a anunţat că, luni, în doar câteva ore, a avut nu mai puţin de 11 intervenţii!
Potrivit salvamontiştilor, patru turişti au suferit traumatisme de coloană, iar alţi doi au fost preluaţi cu traumatisme membre superioare. De asemenea, salvamontiştii au mai acordat asistenţă unei persoane cu fractură de humerus şi alteia cu traumatism la umăr.
Alte trei intervenţii au fost înregistrate la cabinetul medical.
Iar salvamontiştii se tem că este doar începutul unei perioade pline de astfel de cazuri, având în vedere că foarte mulţi români vor petrece la munte minivacanţa de Anul Nou. Salvatorii fac apel la turişti să fie atenţi şi să-şi ia măsuri de prevenire atât pe pârtie, cât şi dacă urcă pe traseele montane, astfel încât să nu ajungă victimele unor incidente nefericite.
11 intervenţii ale salvamontiştilor, în doar câteva ore, pe pârtiile din Sinaia
31 decembrie 2019
- citeşte totul despre:
- salvamont,
- sinaia,
- interventii,
- partie,
- traumatisme
(82 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trafic blocat pe DN1A, la Cheia! Camion cu pietriş răsturnat
(31 august 2017)
510 vizualizări
Utilităţile ajung în Mitică Apostol
(19 august 2013 - Alex POLICALĂ)
1493 vizualizări
Regal folcloric la Ploieşti: Lăutarii lui Nicolae Botgros vin la festivalul Prahova iubeste Basarabia!
(21 august 2018)
350 vizualizări
Ploieştiul rămâne fără operator de termoficare. Liberalii consideră că problema nu există! VIDEO
(28 septembrie 2018)
273 vizualizări
Încă un proiect făcut fără cap! Lărgirea străzii Cantacuzino NU include şi podul de lângă Auchan
(26 iulie 2018)
1059 vizualizări
Amenajări peisagistice la intrarea în Ploieşti
(28 octombrie 2013)
558 vizualizări
Operaţiune de salvare în Bucegi. Patru adolescenţi din Ploieşti, rătăciţi pe Jepii Mari
(22 august 2019)
161 vizualizări
Salvaţi de pe munte
(27 iulie 2014 - Răzvan BUNEA)
126 vizualizări
Flashmob de Ziua Independenţei, la Ploieşti
(10 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
365 vizualizări
Botez invită presa la întâlnirea sa cu primarul Volosevici şi conducerea CSM Ploieşti!
(31 august 2021)
603 vizualizări
Accident rutier grav pe DN 1 A, la ieşire din Blejoi spre Boldeşti. Şapte victime, dintre care trei copii. Trafic blocat
(27 mai 2021)
296 vizualizări
Casieră a unei bănci din Ploieşti, cercetată pentru delapidare
(8 iunie 2017)
822 vizualizări
Trafic cu ECSTASY în Prahova! Peste 2.000 de comprimate ridicate la percheziţii
(29 noiembrie 2019)
80 vizualizări
Accident rutier pe Centura de Vest a Ploieştiului, giratoriul Strejnicu FOTO
(10 iulie 2017)
1462 vizualizări
Curtea de Apel Ploieşti a decis! Sorin Blejnar rămâne în arest
(7 decembrie 2016)
593 vizualizări
SGU, asaltată de CV-uri
(10 februarie 2014)
194 vizualizări
DN1 va avea pasarele pentru pietoni,în regim de urgenţă
(3 august 2013)
398 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























