În şedinţa de marţi a consiliului local a fost ridicată din nou problema Clubului Sportiv Municipal.
Acuzat de o buna perioada de timp că este gaura neagră a bugetului local, clubul a devenit un loc în care la câteva luni se perindă câte un director, de regulă în graţiile vremelnicelor conduceri ale primăriei.
Poate că asta nu ar fi o problemă dacă cei “delegaţi” cu conducerea ar găsi modalităţile de a readuce clubul pe calea cea bună. Însă, din păcate, se pare că situaţia negativă se adânceşte, clubul devenind un fel de “parcare” a celor pe care partidul trebuie să-i recompenseze.
Consilierii locali George Botez – PSD şi Răzvan Stanciulescu – Prahova în acţiune au ridicat problema CSM Ploieşti în consiliu, solicitand lamuriri.
Botez a formulat o interpelare adresată actualului director al CSM , Constantin Grigore ( fost consilier local ) prin care îi cerea acestuia un raport scris şi detaliat privind măsurile implementate în CSM în ultimele 6 luni, incluzând numărul de angajări, posturile, numărul de sportivi, cheltuielile clubului şi alte asemenea aspecte.
Stanciulescu i-a reamintit primarului Volosevici că a promis în luna decembrie o radiografie completă a cauzelor care au dus clubul în această situaţie şi un plan de măsuri care să justifice finanţarea în continuare a clubului.
Reacţia primarului Volosevici a fost una de notat: recunoscând că a făcut această promisiune, primarul a comunicat consilierilor că la acel moment nu avea nici cea mai mică idee cu privire la gravitatea situaţiei din club şi că până la votarea bugetului va face această prezentare.
Cert este că în afara unor măsuri organizatorice drastice incluzând şi revederea actualei scheme de personal a clubului cât şi separarea activităţii de administrare a bazelor sportive de cea a mişcării sportive şi finanţarea lor separată, este puţin probabil ca ceva bun să se întâmple. Sau ca acest club să mai funcţioneze legal.