O bătaie între două familii din cartierul ploieştean Radu de la Afumaţi a trimis NOUĂ persoane la spital pentru îngrijiri medicale, iar trei bătăuşi au ajuns la secţia de poliţie
IJP Prahova a anunţat că vineri, în jurul orei 17:30, în municipiul Ploieşti, pe o stradă din Cartierul Radu de la Afumaţi, a avut loc un conflict spontan între membrii a două familii.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi precum şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Prahova, care au aplanat în scurt timp conflictul.
Din primele date, persoanele implicate s-au agresat reciproc, atat verbal cât şi fizic, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi.
Politistii au identificat şi condus la sediul secţiei trei persoane care au participat la eveniment, iar alte 9 au solicitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetarile continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea de masuri legale în consecinţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violente şi distrugere.
Noua ploieşteni au ajuns la spital în urma unei bătăi în cartierul ploieştean Radu de la Afumaţi!
26 februarie 2021
- citeşte totul despre:
- bataie,
- romi,
- radu de la afumati,
- scandal,
- spital
(380 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
FOTO Accident la Bucov. Traficul pe DN1B blocat!
(29 iulie 2021)
1559 vizualizări
Noul codul rutier adoptat prin ordonanţă de urgenţă
(1 octombrie 2013)
180 vizualizări
Personaje importante din Prahova cu telefoanele ascultate de procurori. Vrei să ştii dacă ai telefonul ascutat?
(17 aprilie 2014)
1432 vizualizări
Veşti bune pentru poliţiştii locali:norma de hrană acordată pentru întreg personalul
(11 martie 2015)
197 vizualizări
Comarnic: Patru răniţi după ce o macara a căzut dintr-un camion care transporta lemne şi a avariat trei maşini
(21 decembrie 2015)
478 vizualizări
Poliţistă locală din Ploieşti, rănită grav după ce a fost acroşată intenţionat cu maşina,
(18 ianuarie 2018)
388 vizualizări
Prahova: Ninsoare viscolită, duminică dimineaţă, pe DN 1 şi DN 1A
(6 ianuarie 2019)
418 vizualizări
Primării din Prahova cu conturile blocate
(5 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
364 vizualizări
Primăria ameninţă cu blocarea maşinilor pe strada Basarabi
(15 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
142 vizualizări
Poliţiştii prahoveni fac percheziţii la proxeneţi
(3 octombrie 2017)
275 vizualizări
VIDEO Incendiu de vegetaţie în zona Piatra Arsă, între Sinaia şi Buşteni
(24 iulie 2022)
146 vizualizări
După ce s-a plimbat prin mai multe partide, Valentin Marcu se întoarce în CL Ploieşti
(23 iunie 2017)
1148 vizualizări
Domnule primar Dobre, când aţi vizitat ultima oară Maidanul Municipal Vest? FOTO
(4 iunie 2017 - Cristina IANCU)
611 vizualizări
VIDEO Incendiu puternic la un depozit de produse petroliere de la Colceag! Două persoane rănite!
(1 martie 2021)
186 vizualizări
Un angajat al Grădinii Zoologice Ploieşti a murit după ce a fost înţepat de o viespe
(15 mai 2017)
607 vizualizări
Decese în lanţ la lacul Blasova – doi tineri au murit acolo în weekend
(21 iulie 2020)
223 vizualizări
Salvaţi de pe munte
(27 iulie 2014 - Răzvan BUNEA)
126 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























