Consumul de alcool este cauza principală a producerii accidentelor grave pe drumurile publice. Un exemplu este evenimentul rutier care s-a produs azi-noapte, la intersecţia DJ101I cu DN1 (Centura de Vest), în care un autoturism, condus de un bărbat de 31 ani, din direcţia Târgovişte către Ploieşti, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe partea dreaptă, acroşând şi separatorii de sens.
În urma evenimentului, conducătorul auto şi un pasager din autoturism au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sursa: www.prahovainfo.ro