În mijlocul verii, iarna a revenit pe crestele  munţilor. Pe Platoul Bucegilor, la peste 2.000 de metri altitudine, peisajul a arătat mai de grabă ca unul de decembrie. în miezul zilei s-au înregistrat temperaturi la limita îngheţului, iar ploia s-a transformat în ninsoare. Turiştii aflaţi la Babele şi Sfinx au fost luaţi prin surprindere de valul de frig, iar mulţi au facut cale întoarsă.

La munte, cea mai lungă zi din an s-a dovedit a fi şi cea mai friguroasă din această vară. În staţiunile montane de pe Valea Prahovei a plouat, iar termometrele au arătat doar 9 grade Celsius, în timp ce la altitudini mari, a nins la fel ca în toiul iernii. Pe  Platoul Bucegilor termometrele au arătat în miezul zilei doar 1 grad Celsius şi a început sa ningă cu fulgi mari, spre uimirea turiştilor.
 

“Nu ne aşteptam în acest weekend, chiar în plină vară, să fie aşa de frig. Am îngheţat un pic. Am vrut să coborâm tot pe jos, dar e foarte dificil, cred că se alunecă. O să ne întoarcem cu telecabina. Vroiam să facem un traseu şi nu ne-am încumetat. Dacă mergi te încălzeşti, dar dacă stai te prinde. A început sa ningă de vreo oră, întâi a început cu ploie, după aceea lapoviţa şi acum e ninsoare în toată regula.”, ne spune Ionel Dumitrescu, un turist din Bucureşti.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu pornească pe traseele de altitudine din Bucegi fără a se informa în prealabil despre starea vremii. De asmenea, pe munte extrem de necesare sunt hainele groase de iarnă şi bocancii.