Consilierii locali s-au întrunit în şedinţă de îndată pentru a aproba o rectificare bugetară necesară rezolvării situaţiei de la TCE Ploieşti. Primarul Adrian Dobre a demonstrat, din nou, că  nu prea vrea să facă echipă cu aleşii din Consiliul Local şi a avut replici alalmbicate la întrebarea social democratului Robert Vîscan care a dorit să ştie "unde este falimentul de care se plângea toată lumea".

Şi cum falimentul a dispărut la fel de brusc cum apăruse, consilierul PSD George Botez a solicitat ca în următoarea rectificare a bugetului municipiului Ploieşti să se regăsească şi gratuitatea pentru elevi şi studenţi.

"Vă solicit ca în următoarea rectificare bugetară să cuprindeţi acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun pentru toţi elevii şi studenţii din Ploieşti. Tot mai mulţi ploieşteni se plâng că au un trai dificil, iar prin această măsură vom preveni abandonul şcolar, o problemă gravă a României, nu doar a Ploieştiului. Gratuitatea trebuie acordată pe tot parcursul anului şcolar", a spus George Botez.

De altfel, acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport public a fost unul dintre punctele din programul electoral al PSD Ploieşti pentru alegerile locale din 5 iunie, iar propunerea lui George Botez este primul semn că social democraţii doresc să pună în practică programul politic.