Procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti au preluat dosarul deschis în urma acidentului rutier produs duminică după-amiază în salina de la Slănic, judeţul Prahova, în care a fost implicat un microbuz cu 22 de persoane, şi fac cercetări pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a preluat dosarul deschis în urma accidentului produs duminică şi în care 22 de persoane, între care opt copii, au fost rănite.
Şaptesprezece dintre victime au rămas internate la Spitalul Judeţean de Uregnţă Ploieşti, având diverse traumatisme.
Poliţia Prahova a anunţat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului şi Inspectoratul Teritorial de Muncă în urma acestui accident.
Un număr de 22 de persoane, turişti israelieni, au fost rănite după ce un microuz care aparţine unei firme private şi care asigură transportul către Salina Slănic, situată la 207 metri sub pământ, s-a răsturnat din cauza vitezei într-o galerie a minei de sare de la Slpnic Prahova.
Procurorii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă după accidentul din Salina Slănic
2 aprilie 2018
- citeşte totul despre:
- procurori,
- parchet,
- curtea de apel,
- ploiesti,
- accident,
- slanic,
- salina,
- microbuz
(942 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Dobre's Dreams: La parastasul sportului ploieştean cântă Holograf!
(19 septembrie 2016)
993 vizualizări
Percheziţii la contrabandiştii de tutun din Prahova, Dâmboviţa şi Călăraşi
(23 noiembrie 2017)
153 vizualizări
Primăriile, obligate să cumpere mijloace de transport în comun electrice!
(20 ianuarie 2018)
788 vizualizări
Un mormânt vechi de aproximativ 1.000 de ani a fost descoperit în Prahova
(7 martie 2019)
158 vizualizări
Aglomeraţie pe Valea Prahovei, de la ieşirea din Predeal până în Buşteni
(11 februarie 2017)
561 vizualizări
Control intern la DNA Ploieşti, după ce fostul şef al Direcţiei, Lucian Onea, a fost pus sub urmărire penală
(27 iulie 2018)
49 vizualizări
MApN cedează Primăriei Câmpina două unităţi militare, de radiolocaţie şi de rachete
(11 aprilie 2014)
3213 vizualizări
Reabilitarea blocurilor pe bani europeni, în aşteptare
(19 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
128 vizualizări
Cod portocaliu de vreme severă imediată pentru judeţul Prahova!
(31 iulie 2018)
135 vizualizări
Eşti în căutarea unui job? AJOFM anunţă lista locurilor de muncă vacante în Prahova
(25 iulie 2015)
887 vizualizări
Leii lui Nuţu Cămătaru pleacă la Galaţi
(9 octombrie 2013 - Cristina IANCU)
239 vizualizări
Detalii despre admiterea în instituţiile de invăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor
(28 aprilie 2015)
240 vizualizări
Consilierii locali şi directorii din Primăria Ploieşti pleacă în excursie la...Oradea pe banii ploieştenilor!
(14 martie 2018)
568 vizualizări
2 persoane cu arest la domiciliu au fost prinse în autobuz de jandarmi. O altă persoană avea 2 cuţite la el.
(15 iulie 2020)
245 vizualizări
Două bătrâne din Târgşorul Vechi, păcălite de deţinuţi din penitenciarul Mărgineni, prin metoda „Accidentul”
(4 august 2021)
471 vizualizări
A decedat un fost viceprimar al Ploieştiului!
(12 septembrie 2014)
627 vizualizări
E oficial! Rachetele militare vor fi produse la Ploieşti!
(24 august 2017)
773 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























