Staţia de epurare din Ploieşti a devenit un subiect de discuţie aprins, după ce a fost readus în atenţie de către deputatul Roberta Anastase.
După ce Guvernul se obliga la momentul începerii proiectului să suporte 75% din costurile lucrării, restul urmând să fie achitat de către municipalitate, se pare că Ministerul Dezvoltării, cel care a preluat investiţia, nu a mai plătit fondurile cuvenite către firma constructoare. Mai mult, se pare că proiectul nu figurează pe lista de priorităţi a ministerului, deşi Guvernul a promis că toate lucrările cu stadiu de realizare în proporţie de 50% vor avea prioritate la finanţare. Iar staţia de epurare de la Ploieşti este realizată în proporţie de peste 80%.

Mai nou, investiţia a devenit obiectul unui litigiu în instanţă între Primăria Ploieşti şi Ministerul Dezvoltării. 
„Am depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de chemare în judecată a Ministerului Dezvoltării Regionale prin care solicităm plata sumei de 17.967.000  lei, pentru lucrările executate până acum . Din care zece milioane reprezintă cheltuieli eligibile restante din anii 2009-2010. Din 2009 nu s-au mai achitat practic sumele cuvenite municipalităţii. Alte 6-9 milioane reprezintă restanţe aferente facturilor din anul 2012. Iar din primăvara lui 2012, proiectul a fost blocat total. Am hotărât să atenţionăm pe calea cea mai legală, mai ales că mai avem nevoie de aproximativ zece milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor”, ne-a declarat Iulian Teodorescu, viceprimarul Ploieştiului.

Se pare că pentru finalizarea staţiei de epurare a Ploieştiului mai sunt de executat lucrări minore, precum efectuarea racordurilor şi montarea unor transformatoare electrice. PA