Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova efectuează 19 percheziţii la persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

 

Percheziţiile, spun poliţiştii, se desfăşoară atât la sediile unor societăţi comerciale, cât şi la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, în locaţii din municipiul Bucureşti, judeţul Iflov, şi judeţul Prahova.

 

„Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada aprilie-mai a.c., doi bărbaţi ar fi racolat mai multe persoane care nu aveau surse de venit sau aveau venituri foarte mici, în scopul obţinerii indemnizaţiei de sprijin cuvenite persoanelor a căror activitate a fost întreruptă pe perioada stării de urgenţă. Astfel, unul dintre cei bănuiţi de comiterea faptelor, în calitate de administrator al mai multor societăţi comerciale, ar fi încheiat contracte fictive de cesiune drepturi de autor în domeniul realizării de fotografii, videofilmări, traduceri din limbi străine sau drepturi asupra unor opere muzicale cu 14 persoane fizice, care, în baza documentelor fictive, ar fi solicitat acordarea indemnizaţiei de sprijin, invocând întreruperea activităţilor specifice conform prevederilor ordonanţelor militare”, potrivit IJP Prahova.

 

Fiecare solicitant, a mai precizat IJP Prahova, ar fi întocmit şi o declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obţinerea de venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe şi imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea pe durata stării de urgenţă.

 

Prejudiciul cauzat este estimat la o valoare totală de 60.000 de lei, din care aproximativ jumătate din sumă ar fi fost deja încasată, diferenţa urmând a fi oprită de la efectuarea plăţii.

 

La activitate participă şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ploieşti. Activităţile beneficiază de suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.