Liberalii se pregătesc de recucerirea Ploieştiului (curios lucru pentru că de 4 ani conduc municipiul prin primarul Adrian Dobre)!
Şi pentru că nimeni nu poate rămâne nerăsplătit, a început deja împărţirea viitoarelor funcţii de conducere din administraţia locală. Spre exemplu, chiar dacă a revenit la PNL, după o escală prin ALDE şi PSD, Alexandri Nicolae nu mai este dorit în fruntea TCE Ploieşti. E şi normal, pentru că actualul director al TCE face parte din garda veche a liberalilor, iar acum se reîntorc la putere pedeliştii Robertei Anastase şi ai lui Andrei Volosevici.
Locul lui Alexandri va fi luat de Aurelian Tudor, fost consilier local PNL. Auraş (cum îi spun prietenii) nu a fost un consilier local vocal şi şi-a pierdut mandatul de ales în momentul în care a semnat adeziunea la ALDE, fiind prezentat la acel moment de Graţiela Gavrilescu drept un tânăr politician de viitor. De altfel, dezertarea din tabăra lui Adrian Dobre a fost cam singurul moment în care s-a vorbit despre Aurelian Tudor în Ploieşti...
Viitorul probabil a însemnat abandonarea celor de la ALDE şi reîntoarcerea la PNL, acum fiind prezentat ca un membru de nădejde al echipei lui Andrei Volosevici.
Rămâne de văzut dacă funcţiile pe care liberalii le împart acum se vor concretiza, pentru că deocamdată data alegerilor locale nu este încă stabilită, iar politica ploieşteană demonstrează că poate avea rezultate supriză oricând...