Părinţii ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, au obligaţia de a-şi înscrie copiii în învăţământul primar, în clasa pregătitoare. Înscrierea la clasa pregătitoare începe pe 4 martie, iar prima etapă se încheie pe 23 martie, informează site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

 

De cealaltă parte, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020, inclusiv, pot să îşi înscrie copiii în învăţământul primar – clasa pregătitoare – dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

 

Potrivit Ministerului Educaţiei, cererea tip de înscriere poate fi completată online, pe site-ul fiecărui inspectorat şcolar, ulterior părinţii trebuind însă să o ducă la şcoala unde au făcut înscrierea. Cererea urmează să fie dispobilă începând de miercuri dimineaţă.

 

“Completarea cererii de înscriere nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învăţământ şi nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării acesteia. Acest formular vă permite doar să vă prezentaţi la secretariatul şcolii cu datele copilului precompletate, scurtând timpul de aşteptare al tuturor”, se arată într-o informare publicată pe site-ul instituţiei.