Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Mizil, judeţul Prahova, a fost reţinut de către poliţiştii craioveni, luni, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, prin metoda oferirii de pomană.

 

Potrivit IPJ Dolj, în perioada iulie 2019 – ianuarie 2020, bărbatul  împreună cu o femeie de 33 de ani, tot din Mizil, judeţul Prahova, ar fi furat din locuinţele a patru persoane, din Craiova, suma de aproximativ 34.000 de lei.

 

„Persoanele vătămate au vârste cuprinse între 78 şi 90 de ani, iar aceştia ar fi fost abordaţi de cele două persoane în timp ce se aflau la locuinţele lor, sub pretextul oferirii de pomană. Profitând de neatenţia persoanelor vătămate, cei în cauză ar fi căutat prin locuinţe sume de bani, pe care apoi le-ar fi sustras. De asemenea, pentru documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale Dolj şi al Poliţiei Oraşului Mizil, au desfăşurat, la data de 5 februarie, o percheziţie domiciliară, la locuinţa celor două persoane bănuite de comiterea faptelor respective, aceştia sustrăgându-se cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

 

Ieri, bărbatul de 37 de ani a fost găsit de poliţişti şi a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, acesta să fie prezentat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare.

 

De asemenea, poliţiştii continuă cercetările în vederea depistării femeii bănuite că ar fi participat la comiterea faptelor respective.