Descoperire macabră într-un bloc din zona de sud a Ploieştiului. Sâmbătă dimineaţă în jurul orei 10.00, Poliţia a fost alertată de locatari după ce aceştia au găsit cadavrul unui tânăr în vârstă de doar 27 de ani.
La faţa locului a fost trimisă o echipă operativă care a constat că în zona din bloc destinată evacuării gunoiului se află cadavrul unui bărbat. Medicii ajunşi la locul tragediei au constatat că tânărul a suferit multiple leziuni incompatibile cu viaţa. Primele concluzii ale medicilor indică faptul că leziunile suferite s-ar fi putut produce prin cădere de la înălţime. Conform unor surse apropiate anchetei, bărbatul era cunoscut ca şi consumator de etnobotanice şi ar fi avut mai multe tentative de sinucidere în trecut.
Cadavrul a fost transportat la Seriviciul de Medicină Legală Ploieşti în vederea efectuării necropsiei care va stabili cu exactitate cauzele decesului.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar poliţiştii încearcă să stabilească toate împrejurările în care s-a produs tragedia.