Alertă sanitară! 17 tone de carne de curcan potenţial periculoasă, provenită din ferme afectate de gripa aviară, au ajuns în magazinele din România. Carnea din Ungaria a fost distribuită în 26 de judeţe din ţară. În urma alertei, inspectorii ANSVSA au reuşit să retragă de la comercializare doar 38 de kilograme.

 

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimetelor a acţionat prompt consecutiv notificării Comisiei Europene din data de 17 ianuarie, către mai multe state membre, (Austria, Croaţia, Italia, Olanda, România, Republica Cehă, Slovenia), privind livrările de produse din carne de pasăre, provenite din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie, din cauza evoluţiei gripei aviare, cu tipul H5N8.

 

“Prin notificarea Comisiei Europene am fost informaţi că în perioada 04-11 ianuarie 2020, prin activităţile de comerţ intracomunitar, trei unităţi autorizate din judeţul Bihor au achiziţionat 17.065 de kg carne şi organe de  curcan, cu termenul de valabilitate cuprins între 9 şi 20 ianuarie”, anunţă ANSVSA, într-un comunicat.

 

Produsele achiziţionate de beneficiarii din România erau însoţite de documentele necesare desfăşurării activitaţilor de comerţ intracomunitar.

 

Reprezentanţii DSVSA Bihor, în urma verificărilor desfăşurate în cele trei unităţi din judeţ, au constatat că produsele nu se mai regăsesc la nivelul depozitelor de destinaţie, fiind distribuite în 26 de judeţe (Bacău, Galaţi, Hunedoara, Dolj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Timiş, Gorj, Neamţ, Arad, Harghita, Mureş, Sălaj,  Vaslui, Bucureşti, Vrancea, Brăila, Covasna, Iaşi, Prahova, Dâmboviţa, Călăraşi, Argeş, Giurgiu, Ilfov şi Bihor).

 

Ca urmare, s-a iniţiat procedura de retragere de la comercializare a produselor achiziţionate din Ungaria, prin notificarea autorităţilor sanitare veterinare din judeţele în care au fost distribuite produsele care fac obiectul notificării Comisiei Europene.

 

Reprezentanţii Directiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) judeţene din cele 26 de judeţe, au demarat verificări ale tuturor beneficiarilor produselor notificate, pentru identificarea celor 3.336 de kg de produse (aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion), care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării. Restul cantităţii de carne de curcan era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător.

 

Acţiunea de verificare şi retragere a cărnii de curcan de la raft, aflate în lista de distribuţie s-a finalizat.

 

Cantitatea de carne reţinută oficial şi dirijată către neutralizare a fost de 38,45 de kg.

 

Serviciile sanitare veterinare din România, alături de celelalte instituţii membre ale Centrelor Locale de Combatere a Bolilor (CLCB) judeţene instituie măsuri conform legislatiei naţionale şi europene.

 

Aceleaşi măsuri se aplică în toate statele membre în care a fost diagnosticată gripa aviară, mai informează Autoritatea.

 

Într-un raport ştiinţific privind gripa aviară aprobat la 22 martie 2018, EFSA a precizat faptul că nu au existat cazuri raportate de infecţii la oameni cauzate de A(H5N8) sau de virusurile nou apărute A(H5N5) şi A(H5N6).

 

Virusurile A(H5N8), A(H5N5) şi A(H5N6) sunt considerate a fi în principal adaptate la speciile aviare, transmiterea acestora se poate realiza prin contactul, direct sau indirect, cu păsările sălbatice şi/sau domestice purtătoare de virus, cadavre, dejecţii, furaje contaminate, sau prin produsele şi subprodusele provenite de la acestea.