Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prelungirea vacanţei de vară cu încă o săptămână. Ministrul ar urma să discute cu părinţii şi profesorii, luni, despre începerea anului şcolar pe 16 septembrie. Iniţial, ministrul Educaţiei stabilise, prin ordin guvernamental, începerea şcolii pe data de 9 septembrie.
„Vă rog, doamna ministru Ecaterina Andronescu să luaţi în calcul începerea anului şcolar de la 16 septembrie. Sunt convinsă că este incă o măsură aşteptată de elevii din România”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.
Sursa : mediafax.ro