Accident deosebit de grav, vineri dimineaţă, pe DN 1A, la ieşirea din Cocorăşti Colţ spre localitatea Postârnacu din Dâmboviţa.
Un bărbat în vârstă de 46 de ani, a murit, iar şoferul şi ceilalţi trei pasageri au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Toate victimele sunt rude şi au domiciliul în comuna Cocorăşti Colţ.
Bărbatul decedat este tatăl, iar cei patru răniţi sunt fii şi mergeau la serviciu la Bucureşti! Răniţii au vârste de 19, 26, 20 şi respectiv 24 de ani!
Dubiţa în care se aflau cei cinci era condusă de unul dintre fii. Şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un pom. O persoană a rămas încarcerată, iar o alta a fost prinsă sub pomul rupt din cauza impactului.