Pianistul Csíky Boldizsár vine la Filarmonica din Ploieşti pentru a vă oferi Concertul în Sol pentru pian şi orchestră de Maurice Ravel, alături de orchestra simfonică la al cărei pupitru dirijoral se va afla maestrul Radu Postăvaru. Joi, 13 decembrie, de la ora 19.00, mai puteţi audia şi „España Cañi” – arr. Merle J. Isaac, Gerónimo Giménez – „La Boda de Luis Alonso” – arr. George Pollen şi Sabin Păutza – „Silent Movie”, „Bossa Nova”, „Charleston”, „Tango”, „Fiesta”.
Csίky Boldizsár s-a născut la Reghin, în 1968, a urmat cursurile Liceului de Artă din Târgu Mureş şi şi-a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj cu profesorii Ileana Prada şi Dana Borşan, iar la compoziţie cu Hans Peter Türk. Din anul 1991 a urmat cursuri postuniversitare cu Jandó Jenő la Academia de Muzică „Liszt” din Budapesta. În 1992 a primit o bursă de studiu la cursurile de măiestrie din Lübeck cu prof. Lev Naumov. A luat parte la cursuri de măiestrie susţinute de Walter Kraft, Gabi Cassadeus, Philippe Bianconi şi Phillipe Entremont. În 1994 a primit premiul Cella Delavrancea acordat de Dan Grigore. În 2000, după numeroase colaborări, aproximativ 40 de concerte pe an, directorul muzical al instituţiei „Münchener Musikseminar” îi acordă titlul de solist permanent. A fost invitat în repetate rânduri ca membru al juriului la concursurile de pian, susţinând de asemenea cursuri de măiestrie în ţarăşi în străinătate. A susţinut peste 700 de recitaluri şi concerte în majoritatea centrelor muzicale ale ţării şi peste hotare, colaborând cu dirijori ca Erich Bergel, Ion Baciu, Emanuel Elenescu, Emil Simon, Petre Sbârcea etc. În 2006 obţine titlul de Doctor în Muzică.
Biletele, în valoare de 20 lei (întreg), 15 lei (pensionari) şi 5 lei (elevi/studenţi) pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Filarmonicii, de la Agenţia Teatrală sau, online, de pe www.filarmonicaploiesti.ro