Un tânăr de 29 de ani, din Boldeşti-Scăeni, a fost reţinut ieri de poliţiştii din Braşov, acesta fiind bănuit că ar fi agresat sexual un copil de 8 ani.

Incidentul s-ar fi petrecut la finalul săptămânii trecute. Potrivit ziarulincomod.ro, un bărbat s-a prezentat la secţia din Boldeşti Scăieni şi a reclamat faptul că fiul său în vârstă de 8 ani a fost agresat sexual de un bărbat pe data de 28 iulie, în jurul orei 18.50. Băieţelul se plimba cu bicicleta şi un bărbat ar fi intrat în vorba cu copilul, ademenindu-l într-un cimitir din Boldeşti Scăieni unde i-ar fi adresat mai multe întrebări cu tentă sexuală şi l-ar fi mângâiat, mai scrie sursa citată.

Se pare că, după agresiune, individul a fugit în Braşov, unde a fost identificat, pe 29 iulie, pe numele tânărului fiind emis, ulterior, mandat de aducere.

Jurnaliştii de la ziarulincomod.ro anunţă că joi, pe 1 august 2019, bărbatul a fost reţinut, iar potrivit unor surse apropiate anchetei s-a efectuat o expertiză psihologică din care a reieşit că bărbatul avea discernământ în momentul când a comis fapta.

În continuare, poliţia efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de agresiune sexuală.

Sursa : telegrama.ro