Dezbateri încinse astăzi în şedinţa Consiliului Local cu prilejul discutării problemelor căsuţelor de lemn care se vor amplasa în Ploieşti de sărbători. Pe baza unui calcul al specialiştilor Primăriei, s-a propus adoptarea de către consilieri a unui tarif de 200 lei pe zi pentru fiecare căsuţa, tarif care să includă atât terenul ocupat, cât şi folosinţa spaţiului comercial şi utilităţile. Deşi părea un subiect care să nu stârnească pasiuni, problema a ajuns să fie intens dezbătută.
Totul a plecat de la propunerea formulată de către viceprimarul social democrat, Cristian Ganea, de a se interzice subînchirierea acestor căsuţe deoarece au existat dovezi că în trecutul foarte apropiat au existat “ grupuri de interese” care au făcut bani frumoşi pe spatele primăriei ploieştene. În mod practic, reţeta succesului patentată de apropiaţii lui Dobre era aceasta: apare un apropiat al executivului care se declara “organizator de evenimente”, închiriază toate spaţiile comerciale la preţul cerut de primărie pentru ca imediat să subînchirieze aceste spaţii la preţ triplu, către comercianţi. Munca depusă de “acel” organizator de evenimente este istovitoare : întocmirea de facturi şi încasarea banilor. Uneori cu chitanţă, alteori fără, să ajungă la toată lumea ! Ziarul Jurnalul Prahovean a scris despre închirierea Bulevardului Castanilor pentru un eveniment la care Primăria Ploieşti a încasat ………1200 lei pentru trei zile!
În justificarea propunerii sale, Ganea a remarcat că subînchirierea crează condiţii de monopol, iar plata unei chirii majorate către “organizator” duce la creşterea preţului produselor ofertate de către comercianţi ploieştenilor, ceea ce este împotriva intereselor locuitorilor din Ploieşti.
În mod cu totul surprinzător, primarul Adrian Dobre a reacţionat vehement, susţinând că nu trebuie interzisă subînchirierea, deoarece există posibilitatea să apară “organizatorul de evenimente” şi să solicite închirierea în bloc a căsuţelor, fiind uşurată munca primăriei ! Ceea ce a surprins a fost nu atât tema abordată de către edil, cât, mai ales, vehemenţa susţinerilor lui, părând, mai degrabă, că este avocatul organizatorilor de târguri, decât primarul Ploieştiului.
Cu votul majorităţii PSD-ALDE, cât şi al celor doi consilieri PMP prezenţi, amendamentul a fost adoptat, ceea ce, spre stupefacţia celor prezenţi, l-a făcut pe Dobre să părăsească sala de consiliu, părând vizibil afectat de rezultatul votului. Ca prin farmec, interesul primarului pentru celelalte probleme ale Ploieştiului a dispărut! Dacă subînchiriere nu e, nimic nu e !
Chiar şi consilierii liberali au părut miraţi că rămân fără păstorul politic în sala de şedinţe. Unii dintre ei încă mai fredonează cu vocea scăzută: Un-te duci tu, Mielule……..?
Dacă subînchiriere nu e, nimic nu e! De ce s-a supărat primarul Dobre pe aleşii locali...
22 noiembrie 2018
- citeşte totul despre:
- primar,
- primarie,
- ploiesti,
- adrian dobre,
- casute,
- cristian ganea,
- tarif
(358 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Salvamont cere pe Facebook idei pentru numele viitorului câine de avalanşă din Prahova
(29 ianuarie 2019)
138 vizualizări
300.000 de lei cuantumul cauţiunii pentru stylista Adina Buzatu
(30 septembrie 2016)
123 vizualizări
Emil Boc şi Adriean Videanu vin astăzi la DNA Ploieşti
(3 noiembrie 2016)
709 vizualizări
COD ROŞU de vreme rea în nordul judeţului Prahova!
(26 iunie 2021)
252 vizualizări
Turişti blocaţi cu maşinile pe drumul spre cabana Ciucaş, după ce mai mulţi copaci au căzut blocând calea de acces
(9 octombrie 2017)
266 vizualizări
Consiliului Local Ploieşti convocat în şedinţă extraordinară
(25 august 2014)
762 vizualizări
VIDEO Turmă de mistreţi în Ploieşti!
(28 mai 2021)
6855 vizualizări
Transportoare cu sisteme de rachete anti-aeriene, surprinse în Gara de Vest din Ploieşti
(5 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
358 vizualizări
Un avion Rombac salvat de la fier vechi ar putea fi adus la Ploieşti, în Parcul Municipal Vest
(13 februarie 2020)
202 vizualizări
Profesoara Carmen Cotunescu, de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul",se luptă pentru viaţă! Ajută şi tu!
(17 noiembrie 2017)
2886 vizualizări
Finanţare asigurată pentru pasajul din vestul Ploieştiului
(11 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
329 vizualizări
Târgul de miei vine la Halele Centrale
(11 aprilie 2014)
651 vizualizări
Administraţia locală din Prahova în doliu. A decedat primăriţa comunei Călugăreni
(26 noiembrie 2016)
920 vizualizări
Percheziţii la mai multe ...vrăjitoare din Ploieşti!
(7 octombrie 2015)
504 vizualizări
Jurnalul Prahovean vă doreşte un Paşte Fericit, cu linişte şi bucurii!
(28 aprilie 2019)
313 vizualizări
Când începe distribuirea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană la Ploieşti?
(11 decembrie 2014)
4079 vizualizări
Un teren de sport la un colegiu din Ploieşti, finalizat. Mai sunt 11 la rând
(16 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
1106 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























