Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a organizat, în municipiul Ploieşti, o acţiune cu efective mărite, în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie produse pe fondul utilizării telefoanelor mobile, în afara condiţiilor prevăzute de lege.
Astfel, mai multe echipe de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier al I.J.P. Prahova, Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi Biroului Rutier Ploieşti, au oprit, pentru verificări, 115 autovehicule.
Dintre conducătorii acestora, faţă de 62 au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, totalizând amenzi în valoare de 10.440 de lei.
Astfel, 7 sancţiuni au fost aplicate pentru utilizarea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor fără a utiliza dispozitive tip handsfree. Alte 38 de persoane verificate au fost sancţionate pentru că nu purtau centura de siguranţă în timpul deplasării, iar un conducător auto a fost depistat circulând cu autovehiculul având expirată valabilitatea inspecţiei tehnice periodice.
Poliţiştii au reţinut, de asemenea, două permise de conducere (nerespectarea culorii roşii a semaforului, respectiv neacordarea priorităţii de trecere pietonilor), au reţinut un certificat de înmatriculare şi un set de plăcuţe cu numerele de înmatriculare (ITP expirat).
Având în vedere urmările grave pe care le poate avea distragerea atenţiei conducătorilor auto prin utilizarea, în afara condiţiilor prevăzute de lege, a telefoanelor mobile, avem în vedere extinderea acestui gen de acţiuni atât în alte localităţi, cât şi pe drumurile naţionale şi judeţene.
Poliţiştii ploieşteni au pus gând rău şoferilor care vorbesc la telefonul mobil VIDEO
9 august 2018
- citeşte totul despre:
- rutier,
- razie,
- telefonul mobil,
- prioritate,
- amenzi
(1583 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Festivalul Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”
(27 septembrie 2018)
66 vizualizări
Ghiţă NU mai revine în ţară nici cu mandatul anulat!
(7 martie 2019)
66 vizualizări
DNA a trimis la judecată dosarul „Oniga”
(19 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
482 vizualizări
Percheziţii în judeţele Prahova şi Tulcea la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda "accidentul”
(3 iulie 2017)
267 vizualizări
Ponta a prelungit mandatul prefectului de Mureş din cauza provocărilor extremiştilor maghiari
(14 martie 2014)
203 vizualizări
Peste 2000 de spectatori la Ploieşti Airshow 2017 FOTO VIDEO
(14 mai 2017 - Cristina IANCU)
736 vizualizări
Azuga: Un bărbat a ameninţat că se aruncă de pe un turn inalt de 40 de metri! VIDEO FOTO
(22 mai 2017)
245 vizualizări
Turişti, blocaţi de nămeţi în Bucegi
(26 decembrie 2018)
65 vizualizări
Consilierii locali PDL s-au opus unei alei de acces la Interex
(29 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
290 vizualizări
Emi Drăgoi revine la Ploieşti cu un spectacolul „Jazz Manouche Ploiesti – Omagiu Django Reinhardt”
(4 august 2020)
153 vizualizări
Autorităţile din Prahova vor rechiziţiona hoteluri şi pensiuni pentru carantinaţi
(8 aprilie 2020)
167 vizualizări
Focul bacterian distruge livezile din Prahova
(4 iulie 2013 - Cristina IANCU)
518 vizualizări
Poliţia Locală continuă "lupta" împotriva căruţelor din Ploieşti
(16 mai 2015)
234 vizualizări
Labirintul lui Focă!
(19 martie 2014)
1808 vizualizări
Traficul feroviar pe magistrala Ploieşti-Braşov, reluat în condiţii normale
(23 februarie 2018)
449 vizualizări
Liber pentru o zi! Marcel Păvăleanu, rămâne în arest la domiciliu
(21 august 2014)
271 vizualizări
Se redeschide punctul de lucru de la Câmpina al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Prahova
(1 octombrie 2018)
82 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























