În data de 29 mai 2018, Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa  şi Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte, a organizat un simpozion interactiv în cadrul proiectului „O zi în penitenciar”.

 

Proiectul vizează sensibilizarea elevilor asupra comportamentelor ce trebuie evitate pentru prevenirea delincvenţei juvenile, precum şi pentru prevenirea traficului  şi consumului de droguri.

 

La activitate au participat reprezentanţi ai penitenciarului, ai Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, 18 elevi ai colegiului, însoţiţi de 2 cadre didactice, precum şi 7 deţinute clasificate în regim semideschis care au prezentat povestea lor de viaţă şi au transmis elevilor mesaje destinate prevenirii delincvenţei juvenile.

 

Activitatea a avut ca obiectiv valorificarea potenţialului educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate, prin transmiterea unor mesaje antiinfracţionale tinerilor, în vederea prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de droguri.