În minivacanţa de Rusalii, pompierii militari prahoveni au stins 14 incendii şi au salvat 8 persoane din diferite situaţii de urgenţă. Peste 177 de salvatori au fost zilnic la datorie.
În perioada 26 – 28 mai, s-au înregistrat 50 situaţii de urgenţă, echipajele ISU fiind solicitate la 14 misiuni de stingere a incendiilor, 55 cazuri SMURD, precum şi la 19 acţiuni pentru protecţia comunităţilor.
De asemenea, în cele trei zile, 53 persoane au primit asistenţă medicală din partea pompierilor care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat şi terapie intensivă mobilă, iar alte 8 persoane aflate în dificultate au fost salvate din medii ostile vieţii.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul intervenţiilor înregistrează o scădere, cu aproximativ 24 de evenimente.
În săptămâna premergătoare vacanţei şi în această minivacanţă, inspectorii de prevenire au derulat 13 controale preponderent la spaţii destinate cazării persoanelor, localuri publice şi unităţi comerciale frecventate de un număr mare de persoane. Nu au fost identificate nereguli grave care să impună oprirea funcţionării, însă au fost aplicate 15 de amenzi, în cuantum de 32.000 lei. Pe timpul verificărilor au fost depistate 67 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 33 au fost înlăturate pe timpul desfăşurări acestor acţiuni. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat un număr total de 67 de sancţiuni, cuprinzând 52 avertismente şi 15 amenzi.
Având în vedere că statistica specifică acestei perioade relevă o creştere a numărului de incendii, în special pe fondul igienizărilor de sezon, le reamintim cetăţenilor că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetaţie uscată atrage după sine aplicarea de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi de până la 6.000 lei.
De asemenea, în perioada 21-27 mai a.c., echipajele de pompieri militari ale celor 6 subunităţi de intervenţie au efectuat 33 misiuni de recunoaştere în teren, 20 la instituţii, 11 societăţi comerciale şi 2 la zone de agrement, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizaţi pentru a acţiona cu operativitate în sprijinul semenilor.