Accident feroviar, duminică seara, în Prahova. Un tânăr în vârstă de 19 ani şi-a pierdut viaţa, iar anchetatorii încearcă să stabilească dacă este vorba despre o sinucidere sau despre un accident.

 

„Duminică seară, în jurul orelor 21:15 am fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi fost accidentată de trenul Regio nr. 3012, care circula pe relaţia de cale ferată Braşov – Bucureşti, între Staţiile C. F. Floreşti şi Buda”, a anunţat IJP Prahova.

 

“Echipa operativă a constatat că la km feroviar 79+50m, lângă firul II de cale ferată, se afla o persoană, care a fost declarată decedată de cadrele medicale prezente la faţa locului.

 

Aceasta a fost identificată ca fiind un tânăr de 18 ani din Ploieşti.

 

Poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.”, a mai comunicat sursa citată.