O ploieşteancă ne-a trimis mai multe fotografii şi filmuleţe cu un iepuraş mort în vitrina petshopului din AFI Ploieşti. Incidentul a avut loc în această dimineaţă, imaginile fiind realizate la ora 9.30.
Femeia ne-a spus revoltată că deşi a trimis mai multe mailuri pentru a sesiza problema nu a primit niciun răspuns.
"Aştept o luare de atitudine a iubitorilor de animale. Poate că unora nu le pasă de aceste animălute, dar copiii stau zilnic, lipiţi de vitrina pet-shopului respectiv pentru a privi animalele. Poate că iepuraşul a murit din cauza unui microb care se poate transmite şi celorlalte animale, iar odată cumpărate şi duse acasă, pot fi infectaţi şi copiii. Cineva mi-a spus că...se mai întâmplă...Da! Se întâmplă să moară animale, dar nu în vitrine în faţa cărora stau zilnic copii...sau în vitrine aflate în vecinătatea unor hypermarketuri care vând inclusiv alimente", ne-a spus cititoarea noastră.
Imaginile sunt şocante şi poate că a venit vremea ca autorităţile să reglementeze şi modalităţile în care sunt vândute aceste animale. Avem legi care condamnă cruzimea împotriva animalelor, am interzis animalele în circuri, dar nimeni nu protejează animăluţele expuse în vitrinele pet-shopurilor.