Comisarul şef Constantin Ispas, şeful DGA Prahova, a fost arestat preventiv miercuri. Acesta este acuzat de DNA luare de mită, trafic de influenţă (3 infracţiuni), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spălare a banilor, cercetare abuzivă,.

Poliţistul imprumuta bani cu camătă şi deţinea un parc auto de lux. Maşinile nu erau trecute în declaraţiile de avere, fiind înmatriculate pe numele fiului său şi al mamei sale, femeie în vârstă de 76 de ani.

"Analizând declaraţiile de avere întocmite de către Ispas Constantin, se constată faptul că, în perioada 2009-2014, Ispas Constantin nu şi-a declarat venituri obţinute din alte activităţi.

Cu toate acestea, conform bazei de date M.A.I. - DEPABD, Ispas Constantin a înregistrat în perioada 2010-2014 următoarele achiziţii de bunuri mobile, respectiv autoturisme pe care le-a înregistrat ca atare cu ocazia înmatriculării lor la serviciul de resort:

- Autoturism marca Mitsubishi ASX înmatriculat sub nr. PH-**** înmatriculat la 09.04.2013.

- Autoturism marca Audi A6 înmatriculat la data de 24.11.2011 sub nr.PH-**** - vândut la data de 15.07.2013.

Fiul acestuia, Ispas Mihai-Constantin, asociat şi administrator la S.C. Iahim Logistic S.R.L. şi asociat la S.C. Niros Com S.R.L., societăţi comerciale care, conform declaraţiilor şi situaţiilor fiscale depuse la organele de control fiscal, nu au înregistrat profit, conform bazei de date M.A.I.- DEPABD, a înregistrat în perioada 2010-2014 următoarele achiziţii de bunuri mobile, respectiv autoturisme pe care le-a înregistrat ca atare cu ocazia înmatriculării lor la serviciul de resort:

- Autoturism marca VW Golf înmatriculat sub nr. PH-**** la data de 17.10.2010 (când încă nu împlinise vârsta de 18 ani), radiat la data de 26.07.2012.

- Autoturism marca Audi A 4 înmatriculat la data de 30.07.2012 sub nr. PH-****.

- Autoturism marca Toyota Aygo înmatriculat la data de 22.07.2011 sub nr. PH-****.

Mama inculpatului Ispas Constantin, Ispas Elena, în vârstă de 76 de ani are înregistrate ca înmatriculate pe numele său un număr de două autoturisme de lux respectiv:

- Autoturism marca BMW 320D înmatriculat la data de 22.12.2014 sub nr. PH-****.

- Autoturism marca VW Passat CC înmatriculat la data de 16.05.2014 sub nr. PH-****", se arată în referatul DNA.

Potrivit DNA, prin folosirea influenţei sale determinată de poziţia socială instituţională, Ispas Constantin a înlesnit iniţierea unor rapoarte contractuale între reprezentanţii unor persoane juridice, pentru a primi în schimb sume de bani, alte foloase sau bunuri, dar şi pentru a-şi asigura şi conserva pentru prezent şi viitor, un folos material direct şi injust rezultat din acordarea unui împrumut de bani cu dobândă aceloraşi persoane fizice.

În perioada anilor 2010-2014, Ispas Constantin a ascuns şi disimulat adevărata natură a provenienţei, dispoziţiei şi circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni de corupţie, prin aceea că provenienţa sumelor astfel acumulate din comiterea infracţiunilor de corupţie şi asimilate acestora a fost disimulată, în parte, prin acordarea de împrumuturi purtătoare de dobândă, dar şi prin introducerea în alt circuit ilegal a acestora folosite la achiziţionarea de bunuri imobile şi autoturisme înmatriculate pe numele mamei sale, Ispas Elena şi a fiului său, Ispas Mihai Constantin.