Liderii sindicatului majoritar din TCE Ploieşti au împânzit, astăzi, mijoacele de transport în comun cu afişe mincinoase în care anunţă cetăţenii că de la 1 iulie nu va mai exista gratuitate pentru pensionari, elevi şi studenti.
Consilierii PSD-ALDE Ploieşti au emis un comunicat de presă în care critică în termeni duri, minciuna lansată de sindicalişti în spaţiul public. Publicăm integral comunicatul PSD-ALDE Ploieşti.
"Am asistat, astăzi, la un nou episod de dezinformare, de această dată, minciunile transmise ploieştenilor atingând apogeul. Sub administraţia Dobre, incapabilă să realizeze ceva în folosul Ploieştiului, minciuna este ridicată la rang înalt. Ea este adevăratul primar al Ploieştiului!
Am aflat cu stupoare că în mijloacele de transport în comun din Ploieşti au fost lipite afişe prin care călătorii sunt informaţi că de la 1 iulie dispare gratuitatea pentru pensionari, elevi şi studenţi. În plus, liderii sindicatului majoritar din cadrul firmei locale de transport public au recunoscut cu nonşalanţă că iniţiativa le aparţine, deşi raţiunea de a fi a sindicatului nu implică şi astfel de acţiuni.
Este impardonabil ca ploieştenii să fie minţiţi fără niciun scrupul, într-o încercare mizerabila de a distruge o facilitate de care mulţi ploieşteni chiar au nevoie, incercare de care primarul Dobre pare sa nu fie strain.
Într-o societate comercială normală, conducerea sindicatului ar trebui să fie preocupată de asigurarea unui transport public de calitate şi de bunastarea salariaţilor, nu să devină trompeta unui primar fără nicio noimă în ceea ce face. Cu toate acestea, liderii de sindicat au alte preocupări decât cele legale, iar directorul Alexandri Nicolae demonstrează, încă odată, că este doar un om de paie la dispoziţia şi la comanda primarului Adrian „Pinocchio” Dobre şi a camarilei sale.
Suntem convinşi că directorul TCE nu este străin de afişarea minciunilor în mijloacele de transport în comun. Ceea ce s-a intâmplat demonstrează că postul de Director General la TCE este o căciula prea mare pentru Nicolae Alexandri. Dacă a fost de acord cu ceea ce s-a întâmplat este complice la dezinformarea publicului, iar dacă nu a ştiut, înseamnă că în societate se petrec lucruri pe care nu le poate controla. În ambele situaţii nu are ce căuta în acest post în care a fost numit politic, bucurându-se şi el, la rândul său, de o nouă sinecură.
Consilierii PSD-ALDE Ploieşti solicită demisia directorului TCE Alexandri Nicolae care a demonstrat că nu este în stare să reorganizeze această societate comerciala şi nici nu poate asigura integritatea patrimoniului TCE Ploieşti, un patrimoniu care aparţine tuturor ploieştenilor. În acest moment, Alexandri Nicolae nu mai este un partener credibil de discuţie, ci doar o marionetă în mâinile aşa zişilor lideri de sindicat, care au făcut averi din exploatarea membrilor de sindicat, transformându-i pe salariaţii TCE într-o simplă masă de manevră.
În acelaşi timp, în solicităm primarului Adrian Dobre sa înceteze cu politica de învrăjbire şi cu minciunile pe care le debitează în fiecare zi.
Domnule Adran „Pinocchio” Dobre, noi , alături de toţi ploieştenii, am înţeles că nu sunteţi capabil să faceţi administraţie performantă. Aşteptăm ziua în care veţi avea demnitatea şi bărbăţia de a recunoaşte acest lucru!
Grupul consilierilor PSD –ALDE din Consiliul Local Ploieşti"
Ploieşti, oraşul în care minciuna este primar!
22 mai 2018
- citeşte totul despre:
- tce ploiesti,
- minciuna,
- gratuitate,
- elevi,
- consilieri,
- adrian dobre,
- alexandri nicolae
(1002 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Percheziţii la proxeneţii din Prahova VIDEO
(25 octombrie 2017)
563 vizualizări
NEBUNIE în Prahova - Jandarmii au fost chemaţi de 9 ori în 24 de ore, prin 112, să îndepărteze urşii care au coborât în localităţi
(17 iunie 2019)
274 vizualizări
Tragedie la Lipăneşti! Tânăr electrocutat la pescuit!
(8 iulie 2018)
1465 vizualizări
Guvernul vrea să renunţe la cota unică de impozitare
(12 februarie 2014)
102 vizualizări
Ce s-a decis cu privire la gazonul de la stadionul Ilie Oană?
(3 octombrie 2015)
894 vizualizări
Incident grav la Valea Doftanei. Patru persoane rănite, după ce terasa pe care se fotografiau s-a rupt
(24 iulie 2022)
306 vizualizări
Un bărbat a căzut într-un puţ dezafectat la Boldeşti-Scăeni
(2 septembrie 2019)
173 vizualizări
Instituţiile din subordinea Primăriei Ploieşti nu comunică între ele
(4 decembrie 2015)
319 vizualizări
Crăciunul ploieştenilor salvat parţial!
(2 decembrie 2015)
2081 vizualizări
Tragedie! Un cioban şi 18 animale ucişi de tren la Buda, în Prahova
(13 septembrie 2021)
186 vizualizări
Dumbrăveşti: Elev bătut de un coleg mai mare! Puştiul în vârstă de 14 ani, transportat la spital!
(19 februarie 2018)
651 vizualizări
Focar de coronavirus la Penitenciarul de femei Târgşor
(30 octombrie 2020)
178 vizualizări
Răzvan Alexe dus la DNA
(19 februarie 2014)
631 vizualizări
Accident mortal pe DN1 în zona Metro
(16 noiembrie 2016)
716 vizualizări
Doctorul Bogdan Nica, primul consilier personal cu adevărat profesionist al primarului Dobre!
(8 iunie 2017)
1842 vizualizări
Ce-a de-a VI-a ediţie a Festivalului “Magie, Feerie şi Poveşti”
(29 mai 2019)
116 vizualizări
Poliţia şi Jandarmeria nu vor ajunge pe mâna primarilor
(19 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
278 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026



















.jpg)




