Panică, luni după amiază pe Aleea Ciucului din Ploieşti! Un incendiu izbucnit la un apartament a pus pe jar pompierii ploieşteni.
O adolescentă de 17 ani a rămas blocată în casa cuprinsă de flăcări. Vecinii au sunat la 112, iar ISU Prahova a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Incendiul a izbucnit în bucătăria apartamentului, iar pompierii au scos la timp fata, care suferise o intoxicaţie cu fum. Potrivit martorilor, adolescenta fuma şi din neatenţie a aprins un prosop de bucărărie care a degajat fum mult. Speriată a vrut să iasă din casă, însă uşa metalică de la intrarea în apartament s-a blocat. Fara a fost găsit de pompieri leşinată şi a fost transportată la Spitalul de Pediatrie Ploieşti