Meteorologii anunţă că vremea se va strica, începând de marţi seară, urmând a se înregistra precipitaţii însemnate, în cea mai mare parte a ţării, până joi la prânz. De marţi seară până miercuri dimineaţă, 12 judeţe din partea de sud şi sud-vest vor fi sub cod galben de ninsori abundente şi se va depune un strat consistent de zăpadă.

Ulterior fenomenele extreme se vor înregistra în alte 14 judeţe
Meteorologii au transmis, marţi, o informare de precipitaţii în extindere şi intensificări ale vântului, valabilă de marţi seară, de la ora 20.00, până joi la ora 11.00.

”În intervalul menţionat, precipitaţiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest şi vor cuprinde toată ţara. În sudul şi în estul teritoriului se vor cumula local 15…20 l/mp şi pe spaţii restrânse, în special la deal şi la munte, peste 25…30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitaţii mixte, iar în restul ţării vor fi mai ales ninsori”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane şi submontane, iar în a doua parte a intervalului şi în Moldova.

Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitaţiile vor fi în restrângere către est-nord-est.

”Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45…55 km/h în sud, în centru şi în est, iar la munte peste 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută”, mai anunţă meteorologii.

În plus, vor fi condiţii pentru depuneri de polei sau gheţuş.

Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, de marţi seară de la ora 22.00 până miercuri la ora 11.00, 12 judeţe din zona de sud şi sud-vest vor fi sub cod galben de ninsori abundente, local viscolite, cu depunere de strat consistent de zăpadă.

”În cursul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri (13-14 februarie) în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali, apoi şi în cei de Curbură, precum şi în zona deluroasă din Banat, Oltenia şi Muntenia vor fi ninsori însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă”, mai spun meteorologii.

În acest interval sunt vizate judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu şi Braşov.

Ulterior, de miercuri, ora 11.00, până joi la aceeaşi oră, fenomenele extreme se vor înregistra în alte 14 judeţe.

Vor fi sub cod galben de ninsori abundente şi vânt puternic judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Covasna, Vrancea, Harghita, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suceava.

”În intervalul menţionat, ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20…25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent vor fi în estul Carpaţilor Meridionali, în Carpaţii Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în nordul Munteniei”, anunţă ANM.

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45…50 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, în special în Carpaţii de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă.