Haosul organizatoric şi dezordinea estetică de pe domeniul public al Ploieştiului au ajuns în dezbaterea Comisiei de Urbanism a Consiliului Local Ploieşti. Cei şapte consilieri municipali, membri ai comisiei, au pus bazele a două proiecte de înfrumuseţare a Ploieştiului şi  de ştergere a etichetei din anii 50-80, de oraş muncitoresc.

La şedinţa Comisiei 4, de Urbanism au avut loc discuţii aprinse, legate de problemele a două proiecte privind noul regulament de publicitate dar şi la cel de amplasare al unui nou mobilierul urban şi comercial. Studiile puse în discuţie au fost realizate de un colectiv de arhitecţi conduşi de Simona Munteanu, (fostul arhitect-şef al Ploieştiului) prin firma CPS City Planning Strategies SRL. Dezbaterile au vizat posibilităţile de restructurare a întregii politici a municipalităţii locale în ceea ce priveşte modalităţile de afişare stradală, amplasamentul chioşcurilor comerciale, zonele de protecţie comercială şi în general aspecte care ţin de estetica urbanistică a Ploieştiului. Practic s-a dezbătut problema transformării Ploieştiului într-un oraş cu aspect european, din punct de vedere arhitectural şi imagistic.

Zona de protecţie/interdicţie comercială, neagreată

Grupul de arhitecţi urbanistici a propus crearea unor zone de protecţie în jurul marilor mall-uri  ori hipermarketuri din Ploieşti, precum AFI, Mall etc. Acest cordon sanitar ar fi trebuit să se întindă pe o rază de 500 de metri în jurul acestor centre comerciale şi să interzică ori să desfiinţeze orice activitate comercială considerată concurentă desfăşurată în jur. În cazul pieţelor ori altor supermarketuri gen Kaufland, Megaimage, ori Lidl s-a propus o rază de interdicţie de 150 de metri. Propunerea a fost argumentată prin motive de protecţionism al marilor lanţuri de  magazine faţă de micile magazine de cartier care şi aşa sunt sufocate de marile corporaţii din domeniu. Comisia consilierilor a respins în unanimitate o astfel de propunere aberantă şi discriminatorie.

Spaţii comerciale pariziene şi zone pietonale ca în Braşov

O propunere a firmei de arhitecţi a fost însă dezbătută pe larg precum, aspectul comerţului stradal. În acest caz atât arhitecţii cât şi consilierii au căzut de acord că un prim pas l-ar putea reprezenta standardizarea chioşcurilor, în sensul eliminării aşa-zisei expoziţii de termopane de diverse culori, de corturi temporare, de barăci şi tot felul de improvizaţii unele atât oribile va imagine dar şi nesigure. S-a ajuns la concluzia uniformizării tuturor chioşcurilor cu activitate comercială. A fost agreat un model de chioşc similar celor din Paris. Problema teraselor pe timpul verii precum şi lărgirea şi amenajarea plăcută a spaţiilor pietonale după modelul Braşovului, Sibiului şi Bucureştiului a fost  a fost de asemenea dezbătută , iar propunerea arhitecţilor a primit în mare parte aprobarea consilierilor după ce schemei i-au fost aduse anumite îmbunătăţiri. În practică avem deja două străzi pietonale (Mihail Kogălniceanu şi Toma Caragiu), ambele fiind prelungite către hotelul Prahova. Dar vor urma acţiuni noi de extinderea acestor spaţii şi amanajarea lor la standarde europene cu mobilier de valoare şi cu aspect plăcut. Consilierii locali au luat decizia înaintării rapide a unui proiect de hotărâre în acest sens şi că această idee trebuie să fie un proiect pilot pentru urbanistica oraşului. La următoarea şedinţă, surse din cadrul comisiei au afirmat că vor fi puse în discuţie regulamentele în ansamblul lor, urmând ca proiectul să fie ulterior supus dezbaterii publice şi apoi aprobat de Consiliul Local.

„Alături de noua Casă a Căsătoriilor, proiectul meu de suflet, aceste două propuneri se înscriu în linia politicii actualului consiliul local, aceea de schimbare radicală a aspectului prăfuit al municipiului. Sunt două proiecte foarte interesante şi importante pentru comunitatea ploieşteană, tocmai dea aceea nu ne grăbim cu luarea unor decizii, pentru a putea fi prezentate publicului, dezbătute şi îmbunătăţite. În final va trebui să avem un program viabil, realizabil în conformitate cu bugetul sărăcit al Ploieştiului dar şi în conformitate cu dorinţa ploieşteanului de a trăi într-un oraş civilizat cu o estetică comparabilă cu a oricărui oraş din Europa“, ne-a declarat consilierul George Botez, preşedintele comisiei 4, pentru organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulaţie rutieră, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură.

.