Miercuri, 23 august, poliţiştii din Prahova au efectuat 7 percheziţii la persoane bănuite de furt de produse petroliere. 15 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.
La data de 23 august a.c., poliţiştii Secţiei Rurale nr. 10 Valea Călugărească, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat 7 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de furt de produse petroliere.
Şase percheziţii au avut loc în localităţi din judeţul Prahova (Ploieşti, Colceag, Slănic şi Dumbrava), iar cea de-a şaptea la o locaţie din comuna Jilavele, din judeţul Ialomiţa.
Din cercetări a reieşit că, începând cu luna martie a acestui an, cei în cauză ar fi sustras produse petroliere (benzină, motorină, ulei) din vagoane staţionate într-o staţie de căi ferate din municipiul Ploieşti. Cantităţile sustrase erau fie comercializate, fie utilizate în interes propriu.
Poliţiştii au descoperit, la locaţiile vizate, diverse cantităţi de benzină, motorină, ulei şi cox, precum şi numeroase recipiente în care ar fi fost depozitate materiile sustrase.
15 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.
Acţiunea a beneficiat de suportul tehnic al Direcţiei de Acţiuni Speciale a Poliţiei Române.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, în formă continuată.
Ce au găsit poliţiştii la hoţii de petrol din Prahova VIDEO
23 august 2017
(755 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ecaterina Teodorescu, numită la conducerea interimară a Avocatului Poporului
(21 decembrie 2013)
239 vizualizări
Trafic foarte aglomerat spre Poiana Braşov şi dinspre Râşnov spre DN1; poliţiştii recomandă transportul în comun
(2 ianuarie 2017)
328 vizualizări
Raed Arafat a prezentat primele concluzii ale controlului la Spitalul Judeţean
(9 decembrie 2013)
175 vizualizări
Ursul de la Ciolpani s-a mutat în pădurile de la Gherghiţa
(18 iunie 2022)
611 vizualizări
Giratoriul suspendat de la Păuleşti- un proiect unic în România. Filmare aeriană
(29 decembrie 2015)
1141 vizualizări
O fată de 13 ani din Valea Călugărească a fost dată dispărută de familie! Dacă o vedeţi, sunaţi la 112!
(15 noiembrie 2022)
126 vizualizări
Autobuz cu 12 pasageri, intrat într-un stâlp la Balta Doamnei! 100 de locuinţe fără curent!
(11 aprilie 2019)
120 vizualizări
Mai puţini români în Italia decât se estima
(18 ianuarie 2014)
101 vizualizări
Seara Mendelssohn si Wieniawski la Filarmonica ploiesteana
(29 octombrie 2019)
74 vizualizări
Oana Iacob revine în funcţia de secretar al Primăriei Ploieşti
(10 mai 2015)
702 vizualizări
Copac doborât de vânt, peste o maşină, pe DN1D, în Prahova
(1 aprilie 2018)
65 vizualizări
În Ploieşti sunt disponibile 198 de locuri de muncă
(12 octombrie 2013)
1500 vizualizări
Caravana SMURD “Fii pregătit!” ajunge la Prahova
(4 mai 2017)
260 vizualizări
Circulatia traseului 40 barat se suspenda incepand cu data de 06.10.2018
(24 septembrie 2018)
79 vizualizări
Caz de Covid 19, confirmat la Curtea de Apel Ploieşti.
(19 iunie 2020)
815 vizualizări
Sinaia va avea spital regional, cu sau fără ajutorul CJ Prahova
(18 septembrie 2014 - Cristina IANCU)
326 vizualizări
Summitul european pentru Brexit a debutat cu un eşec. Unde sunt împotmolite negocierile
(18 octombrie 2018)
133 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























